„Realul nu înseamnă forma exterioară a lucrurilor, ci ideea, esența lor.”
Grea misie a avut Moni Stănilă în prima carte din seria Biografii romanțate a editurii Polirom – Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare. Cred acest fapt din trei motive. Unu: sculptorul a fost un artist uriaș, nepereche; doi: acest oltean hâtru a avut o fire dificilă, greu de descifrat și trei: dificultatea alegerii din vasta bibliografie, la care a trebuit să facă față autoarea. În secțiunea finală Despre documentare sau în loc de bibliografie, scriitoarea clarifică acest ultim aspect.
„O simplă întâmplare din viața lui Brâncuși o puteam găsi relatată în patru moduri diferite la toți atâția biografi. În astfel de situații am preferat să calculez relația (dacă exista) dintre Brâncuși și biografi.”
Cum se vede Brâncuși omul?
Povestea ne dezvăluie o personalitate complexă, un bărbat coleric și viclean, un băutor și un fumător înrăit, scandalagiu în tinerețe. Discret în relațiile cu femeile, care l-au înconjurat mereu, ba chiar l-au protejat, în ciuda faptului că refuza angajamente matrimoniale.
Îl vedem pe țăranul din satul gorjean Hobița urmându-și cu obstinație calea ce pornește din Craiova, trece prin Viena și Munchen, ca să ajungă în final la Paris. Aici Brâncuși își face „o filosofie de viață din derutarea oamenilor, pentru a înțelege el din ce material sunt făcuți”. Începuturile dificile în care deseori e traversat de „armatele foamei” coincid cu anii în care leagă prietenii cu Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Man Ray, Erik Satie, Marcel Duchamp. Însă autoarea biografiei a trebuit să facă o selecție dură; citez din nou din mai sus-menționata „bibliografie”.
„Sunt enorm de multe episoade, persoane, prieteni despre care nu am spus niciun cuvânt. Din varii motive. În primul rând, am încercat să-i includ doar pe cei care au avut o influență clară (bună sau rea) în viața lui, nu m-au interesat oamenii pe care el i-a schimbat, format, ajutat etc.”
Imaginea artistului
Pătrunzând în laboratorul creației brâncușiene, Moni Stănilă reușește să ne facă „să vedem” perfecționismul acestuia.
„Tot ce a simțit că nu era perfect a lucrat din nou, fie că erau sculpturi expuse de mai multe ori, fie că erau deja vândute colecționarilor americani. Pentru că știa, forma trebuia să se apropie de esență, de rațiunea ascunsă în materie de la creație, simțea că e aproape de ea, dar încă nu, încă mai era de șlefuit în piatră până la rațiunea ei, mai era de șlefuit în bronz până să străbată în afară lumina dinăuntru, știa că e pe cale să iasă, dar încă nu, mai era nevoie de patină, stătea ascunsă în corpul lucrării, lumina aia, precum cea dintâi, trebuia să țâșnească din interior spre exterior, de unde să-l străbată pe cel ce o privea până la uitare.”
Îl descoperim pe Brâncuși extrem de atent cu amplasarea operelor sale și foarte conștient de valoarea lor. Nici celor mai apropiați nu le-a făcut concesii în materie de preț. În timp, legătura sculptorului cu lucrările sale s-a adâncit, „încât în ziua în care a ieșit la ușă să-i ducă la mașină Peggytzei Guggenheim o Pasăre în văduh a plâns”. Spre sfârșitul vieții sculptorul, obsedat de moștenirea sa și copleșit de teama pentru soarta „copiilor săi”, se decide să ceară cetățenia franceză după 50 de ani de viață la Paris.
Atelierul din Impasse Ronsin
Moni Stănilă are meritul că reușește să ne introducă în atmosfera atelierului din Impasse Ronsin – e o lume altfel care s-a construit treptat acolo. O lume în care s-au perindat atâția artiști, încărcată cu lucrările maestrului astfel încât acestea să vorbească despre ele și între ele. Un spațiu ordonat, în care un bon viveur primea oaspeții ce deseori veneau ca să scape (ca și el) de lumea de afară.
În timp ce citeam Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare am aflat că începând cu 2025 Centrul Pompidou va intra într-un amplu proces de renovare, incluzând și atelierul lui Brâncuși din imediata sa apropiere. În prezent, până la data de 1 iulie la Pompidou se poate viziona o retrospectivă Brâncuși, ce include multe din lucrările din atelier. De fapt, ideea organizatorilor a fost ca pe durata renovării sculpturile sale să călătorească prin lume. Iar Parisul este primul popas.
De aici se poate achiziționa cartea
Un tur virtual al expoziției de la Centrul Pompidou