Avea dreptate Salman Rushdie când a scris că atacul pe care l-a suferit în 2022 „va afecta felul în care îmi e citit scrisul. Sau felul în care nu-mi e citit. Sau ambele.” Într-adevăr, până la apariția cărții Cuțitul. Reflecții în urma unei tentative de asasinat nu m-am încumetat să citesc ceva scris de acest autor (îl consideram dificil!), așa că pentru mine episodul înjunghierii sale a funcționat, chiar dacă indirect, ca un declanșator. E de notorietate că Salman Rushdie a fost condamnat la moarte în 1989 de ayatollahul Khomeini, pentru cartea sa, Versetele satanice. Intrasem în „paradigma scandalului”.
Scrise la persoana întâi, reflecțiile cuprind două mari părți: Îngerul morții și Îngerul vieții, fiecare împărțită în patru capitole. Confesiunea tulburătoare începe cu „filmul” celor 27 de secunde în care scriitorul a fost înjunghiat cu sălbăticie, la Institutul Chautauqua din nordul statului New York. Așadar în această non-ficțiune suntem părtași la suferințele fizice și psihice, greu de suportat, rememorate la temperatură înaltă de protagonist.
Atâtea întrebări
La un pas de moarte, grav rănit, realitatea lui Salman se dezintegrează și o mulțime de întrebări își caută răspunsul.
De ce nu a ripostat în momentul atacului?
Care a fost motivația asasinului?
E vinovat că și-a construit o lume ideală, în care într-un fel s-a pus la dispoziția atacatorului?
Cum folosești a doua șansă?
Poate fericirea trăită alături de soția sa să supraviețuiască loviturii primite?
Cum s-a schimbat eul său în urma atacului?
Salman caută să-și redobândească viața, recuperându-și trupul, mintea și spiritul într-o altă realitate.
Fotografie realizată de soția autorului, poeta, romanciera și fotografa Rachel Eliza Griffiths în 2024, fotografie achiziționată o dată cu drepturile de autor de editura Polirom
„Pentru a ajunge într-un loc bun, spiritul are nevoie de cutezanță, iar spiritul dobândește cutezanță prin interacțiune cu calitatea.”
Seva inspirației
Când „seva inspirației” se întoarce, Salman Rushdie realizează că până nu se va ocupa de atac, nu va putea să scrie nimic altceva. E modul său de luare în posesie a celor întâmplate.
„Limba era cuțitul meu – ar putea fi unealta pentru a prelua controlul asupra acestui lucru care mi se întâmplase, a mi-l însuși, a-l transforma în ceva ce-mi aparține.”
Asistăm la o tulburătoare profesiune de credință a celui care vrea să câștige bătălia cu moartea și să trăiască, dar nu oricum.
„Cei aflați la putere sunt stăpânii prezentului, scriitorii sunt stăpânii viitorului… Fără artă, abilitatea noastră de a gândi, de a vedea lumea cu o privire proaspătă și de a o înnoi s-ar ofili și ar muri.”
O viață neexaminată nu merită trăită
Autor a 21 de cărți (ultima dintre ele, Orașul victoriei, a văzut lumina tiparului în 2023 la editura Polirom) Salman Rushdie se dezvăluie în Cuțitul cu mult har, luciditate și autoironie. Confesiunile la cald stau sub semnul aforismului socratic „O viață neexaminată nu merită trăită”. Scriitorul utilizează monologul (în care face mici breșe prin care se adresează direct cititorului), întrerupt în capitolul A. de un dialog imaginar cu asasinul. Salman îl examinează pe atacator, dar se examinează și pe sine, explicând, printre altele și poziția sa în raport cu religia.
M-au provocat asociațiile libere pe care autorul le folosește cu multă dezivoltură – referințe culturale din poezie, roman, film sau chiar pictură. Cuceritoare prin sinceritatea și tonicitatea ei, opera Cuțitul. Reflecții în urma unei tentative de asasinat se constituie într-o meditație despre sensul vieții, o pledoarie pentru implicarea artistului în viața cetății și un manifest contra violenței.
