Theodoros

Am încheiat, după aproape două luni, citirea romanului Theodoros scris de Mircea Cărtărescu. Fără să știu, am procedat așa cum autorul recomanda să fie citit tomul de 600 de pagini – să se deguste cartea încetul cu încetul, așa cum se savurează o bucată delicioasă de tort.

De la o scrisoare la un roman pseudoistoric

Din nota finală aflăm că personajul principal a existat în realitate, fiind pomenit într-o scrisoare a lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri. Pe numele său de botez Tudor, strigat de mama grecoaică Theodoros, acesta era un biet servitor de la curtea unui boiernaș din Valahia. Conform scrisorii pe care chiar am găsit-o și am citit-o, tânărul ar fi devenit „după câteva decenii de aventuri nebuloase, Împăratul Tewodros II al Etiopiei”. Pornind de la acest sâmbure de adevăr, Mircea Cărtărescu creează „un roman pseudoistoric, de imaginație, în care imposibilul devine posibil pe o altă creodă temporală, într-o altă lume, cu alte raiuri și alți zei”.

Așadar romanul este împărțit în trei mari părți intitulate Tudor, Theodoros și Tewodros, nu mai are rost să explic de ce. Revenind la dificultatea parcurgerii cărții – ea este legată de abundența arhaismelor pe care trebuia să le descifrez cu ajutorul unui dicționar, precum și de referințele numeroase la scene și personaje biblice. La moșia Ghergani ori la București, cititorul e condus în lumea valahă de la mijlocul secolului al XIX-lea populată cu zavragii, cațaoni, zapcii, parlagii, ișlicari, vornici, căminari, chelari, evghenii. Este perioada copilăriei și a primei tinereți a eroului, născut din tată valah și mamă grecoaică, oameni cu origini umile. În capitolul șaptesprezece autorul reface atmosfera capitalei pustiite de ciumă în anii 1832-1833.

„După un an și jumătate de ciumă, Bucureștii arătau ca după o mare cutremurare de pământ. Gropi mari, la margini, se umpluseră de leșuri. iar cele trei sute de biserici nu mai pridideau cu slujbele pentru sufletul morților. Cășile boierești se șubreziseră de nelocuit, căci boierii se pribegise prin sate, și zăceau acum într-o rână. Ulițele erau pustii. … Întors la conacul lui conul Tachi, ți-ai luat slujba de ciubucciu de la capăt și-ai trecut anul ce s-a urmat în lenevire și crailâc, în renghiuri și ticăloșii, până ce, împlinind șaisprezece ani, te-au primit haiducii Jianului în rândurile lor”.

Următorii șapte ani îl poartă pe tânăr în Arhipeleagul grecesc, apoi în îndepărtata Etiopie.

Straturile și naratorul

Povestea lui Theodoros este fabuloasă, are mai multe straturi, fiind spusă pe mai multe voci. Așa cum afirma autorul într-un interviu luat de Mirela Nagâț, există o ramă cerească a romanului, creată prin dezvăluirea imaginarului bisericii ortodoxe răsăritene. Biblia și cartea sfântă etiopiană Kebra Nagast au constituit surse „prelucrate, reinterpretate și topite în substanța romanului”.

Mircea Cărtărescu jonglează cu perspectiva narativă. Relatarea este subiectivă (naratorul vorbește la persoana I) în cazul scrisorilor eroului către Sofiana. Când naratorul i se adresează lui Theodoros vorbindu-i la persoana a II-a, cititorul realizează cu surprindere că povestea este spusă de unul din cei șapte arhangheli.

„De pe norul nostru cu margini de-argint te-am privit de când erai încă-n coapsa tătânelui tău și-n visul maicei tale, iar apoi te-am zărit prunc de țâță, flăcăiaș slujnic la case boierești și-n curând voinic cu dor de fămei, și palicar în Arhipelag, și tâlhar în pământul sfânt al maicii Etiopii, apoi conducător de oști, iar în cele din urmă, după multe peripeții, împărat, după cum ți-a fost pohta din începuturi.
Vom înfățișa în curând Creatorului cartea turburătoarei, năvalnicei tale vieți.”

În relatarea celei mai frumoase povești de dragoste din lume, dintre înțeleptul împărat Solomon și regina din Sheba, autorul schimbă din nou perspectiva, naratorul povestind de astă dată la persoana a III-a.

Tema romanului și realismul magic

Theodoros aduce în centrul atenției tema ambiției (nemăsurate), ce poate transforma triumful în eșec. Hrănit din fragedă copilărie cu povești de vitejie de către mama sa Sofiana, el a visat de atunci să ajungă împărat. „Flămând de mărire deșartă”, eroul se transformă într-o bestie de om, din care răsare uneori „un crin cu mireasmă dumnezeiască”.

Ce e important în viața lui Theodoros? Liubovul pentru Stamatina, găsirea Chivotului sfânt și coroana de împărat. Sunt cele trei axe care-l definesc – dragostea, religia și puterea.

Multe elemente magice sunt inserate în țesătura realistă a nenumăratelor povești care se ating, dar nu se suprapun.

„Apoi șirul de cămile și călăreți prinse a zbura prin văzduh cu o repeziciune nemaipomenită, plutind peste lungile și monotonele întinderi de nisipuri, încât drumul dintre Egipet și Sudan, pe care Menelik îl făcuse la dus în trei luni și jumătate, nu le luă de data aceasta mai mult de cinci zile și patru nopți. Piramidele și templele, spinarea mocirloasă a Nilului plin de ibiși și hipopotami, felahii cu creștetele rase, pâlcurile de lei grămădiți în jurul unui stârv de gazelă, savanele nesfârșite din care girafele se-nălțau ca niște turnuri bălțate zburau înapoi prea repede ca să-ți rămână în amintire.”

Bogăția poveștilor „exotice”, risipa de imaginație, stilul luxuriant au făcut din Theodoros o experiență unică și de neuitat!

Interviu cu Mircea Cărtărescu luat de Mirela Nagâț pentru TVR Cultural
Editura Humanitas
Șerban Axinte despre Theodoros în Observator Cultural