În anul 1990 drama Driving Miss Daisy în regia australianului Bruce Beresford a câștigat patru premii Oscar, bucurându-se nu doar de aprecierea criticilor, cât și a publicului larg. Am fost curioasă să văd dacă filmul a trecut bariera timpului și dacă rezist să-l văd până la sfârșit. Vă las să judecați singuri.
Acțiunea
La insistențele fiului său o bătrână doamnă evreică din Atlanta, Daisy Werthan, acceptă angajarea unui bărbat de culoare pe post de șofer personal. Deși inițial femeia respinge eforturile lui Hoke Colburn de a se face util, în timp relația lor se transformă într-o prietenie ce nu ține cont de bariere. Povestea filmului începe în 1948 și se încheie în 1973, desfășurându-se pe fundalul luptelor rasiale și pentru egalitate în drepturi, ce au marcat acei ani.
Minorități în Atlanta
Povestea doamnei Daisy (Jessica Tandy) și a șoferului său (Morgan Freeman) reflectă printre altele statul minorității evreiești și a celei de culoare din Atlanta. Există referiri la evenimente reale ce au avut loc în amii ’60: atentatul cu bombă de la templul evreiesc (1958) sau conferința susținută de Martin Luther King în 1960. Privitorul anului 2024 are ocazia să vadă cum erau tratate persoanele de culoare și cum a evoluat acest aspect pe parcursul celor 25 de ani cât durează acțiunea filmului: de la remarcile xenofobe ale unor agenți de poliție la nepoata șoferului analfabet care e profesoară la un colegiu local.
Personaje complexe, interpretări de top
Cred că forța acestui film stă mai mult în personajele complexe decât în acțiunea sa. Profesoara cu tabieturi, rigidă și snoabă, care se deschide sub bunătatea, răbdarea și înțelepciunea bătrânului șofer, este interpretată de Jessica Tandy. Cu jocul său nuanțat a convins juriul Academiei să-i acorde Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal; l-a câștigat la vârsta de 81 de ani!. Pe mine m-a emoționat în partea finală a filmului când actrița joacă extrem de convingător declinul său psihic și apoi cel fizic.
Replica i-o dă Morgan Freeman în interacțiuni de progresivă complicitate: scena cadoului (care nu e!) de Crăciun, cea din cimitir sau întâlnirea de la azilul unde trăiește în final Daisy. A fost și el recompensat cu un Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, iar David Aykroyd pentru rolul fiului doamnei Daisy a primit de asemenea un Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. Regizorul nu apasă pe clapa melodramatică, trăirile sunt transmise cu subtilitate, cu respect pentru demnitatea umană. Finalul se dovedește înduioșător și în același timp percutant, prin sugestia legăturii autentice care s-a creat între cele două suflete aflate la apusul vieții.
În loc de concluzie
Într-o narațiune condimentată cu umor de bună calitate, Driving Miss Daisy sondează raporturile interrasiale, relațiile dintre mamă și fiu, legăturile umane. În opinia mea, actorii și-au meritat premiile, iar imaginea și machiajul au fost la înălțime.
Prezentarea filmului pe IMDb