„Uneori, cei care ne iubesc cel mai mult ne înțeleg cel mai puțin. O chemare divină sau o fugă de lume, credință sau revoltă, libertate sau sacrificiu — LOS DOMINGOS, filmul recompensat cu Scoica de Aur la San Sebastián și 5 premii Goya, ne provoacă să ne întrebăm cât de departe poate merge iubirea atunci când nu înțelegem alegerile celor dragi.”
Nu am făcut decât să transcriu textul prin care este stârnită curiozitatea cinefilului de pe pagina de Facebook a clubului Cinefeeel, pentru că mi se pare că surprinde foarte bine esența acestui frumos film.
Los domingos (2025), scenariul și regia Alauda Ruiz de Azúa, aduce în prim-plan o temă mai puțin exploatată – îmbrățișarea vocației religioase la o vârstă extrem de fragedă. Ainara (Blanca Soroa), aflată la sfârșitul studiilor liceale într-o școală catolică, își examinează extrem de serios dorința de a urma calea retragerii la mânăstire. Decizia ei îi ia prin surprindere pe cei apropiați, convinși că va urma studii universitare; părerile sunt diferite, o situație conflictuală se declanșează în familie. Hotărârii neobișnuite a Ainarei i se opun argumente de bun-simț (din perspectiva tatălui cvasi absent și a mătușii iubitoare): studii academice, experiența mediului studențesc, călătorii.
Rândunica, simbolul libertății
În Los domingos, Ainara (în traducere rândunică, simbol al libertății și al speranței) portretizează o tânără cu alegeri conservatoare. Ea este cuceritoare prin simplitate, curiozitățile inerente vârstei și mai ales prin credință. Ainara adoptă cu naturalețe viața austeră din mânăstire, cu mese simple, fără oglinzi și mobile sofisticate, cu rugăciuni la ore mici din zi. Blanca Soroa, fără o pregătire anterioară în actorie, a acționat în întregime bazându-se pe ceea ce simțea în momentele filmării. Miguel Garcés (tatăl ei în film) i-a lăudat abordarea, menționând că interpretarea s-a simțit incredibil de puternică, deoarece se confrunta cu „adevărul pur”, mai degrabă decât cu tehnicile de actorie calculate.
În familie
Traiul în claustru unde măicuțele au jurat să se dedice total rugăciunii contemplative, asumându-și sărăcia și castitatea, e pus în oglindă cu viața din familia eroinei. Fata e orfană de mamă, iar tatăl (Miguel Garcés) și mătușa fetei (Patricia López Arnaiz) sunt zguduiți de alegerea ei. Religia joacă un rol formal în viața adulților – acest fapt e vizibil cu ocazia confirmării surorii mai mici a Ainarei, Nerea. Comunicarea lor cu Ainara e dificilă, fata se deschide mai degrabă în fața preotului confesor sau a măicuțelor – stareța Isabel sau îndrumătoarea, sora Pilar. În cele din urmă, spectatorul înțelege că ateii și credincioșii percep diferit ideea de libertate.
Răul subtil, după C. S. Lewis
În Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr, autorul C. S. Lewis evidențiază (printre altele) ideea că răul e subtil și difuz și că diavolul îl îndepărtează treptat pe om de bine și de adevăr. În film, rudele se întâlnesc duminicile la un prânz tradițional, lăsând aparența unei familii unite; în realitate, relațiile dintre maturi sunt compromise de orgoliu, egoism și lăcomie.
Superficialitatea și ipocrizia atacă și ele legătura cu credința – din obligație, toți asistă la confirmare, însă se dovedește că pe Nerea o interesează mai mult cadourile decât aspectul spiritual al evenimentului. În biserică, mătușa Ainarei își avertizează băiețelul candid să nu se încreadă în preoți, iar la finalul filmului își exprimă într-un mod agresiv opiniile anti biserică. Vedem cum binele devine un instrument al răului – grija mătușii se transformă în control, rațiunea maturilor frizează liberul arbitru, iar credința, de data aceasta din perspectiva măicuțelor, își este autosuficientă. Este meritul autoarei Alauda Ruiz de Azúa că păstrează un echilibru între poziția laică și cea religioasă, fără extremisme ori atitudini vădit partizane; spectatorul e lăsat să mediteze la complexitatea situației și la greutatea argumentelor pro și contra.
Los domingos m-a cucerit prin interpretarea emoționantă a Blancăi Soroa, prin redarea credibilă a relațiilor complicate din familia eroinei, cât și prin descrierea atmosferei mânăstirești. Muzica laică sau religioasă (coloana sonoră e compusă de David Cerrejón) însoțește în mod fericit parcursul Ainarei, în preajma colegilor ori în liniștea claustrului.
Prezentarea filmului pe IMDb