După cum se știe, miniseria Adolescence (distribuită pe Netflix sub titlul Adolescență coruptă) a declanșat un val de comentarii, discuții și chiar dezbateri pe seama toxicității mediului online. Așa încât, hotărâtă să fiu în pas cu trendurile, am purces la vizionarea filmului, fără să am așteptări prea mari (căci de multe ori mi s-a confirmat zicala că „la pomul lăudat să nu te duci cu sacul”!). De data aceasta însă, zicala nu s-a adeverit.
După scenariul lui Stephen Graham (care interpretează și rolul lui Eddie Miller) și Jack Thorne, în regia lui Philip Barantini, Adolescence se prezintă publicului sub forma a patru episoade cu durata de aproximativ 50 minute fiecare.
La poliție
Primul episod începe în forță cu arestarea intempestivă a lui Jamie Miller (Owen Cooper) de 13 ani, acuzat de uciderea unei colege de școală. În timp ce familia devastată e convinsă de nevinovăția lui, procedurile legale își urmează implacabil cursul. M-a impresionat în acest episod (care în mare măsură se petrece în secția de poliție dintr-un oraș englez), eficiența polițiștilor și a colaboratorilor lor (asistentă medicală, asistent social, avocat), precum și grija cu care erau aplicate regulile privind protecția minorilor. Practic spectatorul pare că asistă la un film documentar despre arestarea unui băiat inocent și speriat, ce se încheie însă cu prezentarea unor dovezi irefutabile privind vinovăția sa.
La școală
În al doilea episod, polițistul Luke Bascombe (Ashley Walters) împreună cu ajutorul său, sosesc la școala lui Jamie în speranța elucidării unor aspecte legate de crimă. Dacă în secția de poliție lucrurile mergeau „ceas”, la școală e un haos total. Profesorii apar depășiți de evenimente, neputincioși sau neimplicați, iar elevii adolescenți se dovedesc greu de strunit, fără respect și practic confiscați de telefoanele lor mobile. În ciuda bâjbâielilor, Bascombe află importanța manosferei, ce înseamnă incel și cum se decodifică anumite emoji.
Cu psihologul
Au trecut câteva luni de la oribila crimă și în episodul trei îl regăsim pe Jamie închis într-un centru de formare, în convorbire cu psihologul Briony Aniston (Erin Doherty). Într-o cameră simplă la o masă stau cele două personaje, care aparent se plac și se tachinează. În acest spațiu claustrofob aparatul de filmat urmărește când reacțiile băiatului, când cele ale femeii într-o discuție ce escaladează treptat; privitorul nu se plictisește, pentru că află ce simte Jamie despre masculinitate, hărțuire și preluarea controlului într-o relație.
În familie
După încă câteva luni se apropie procesul lui Jamie (în continuare închis), iar familia lui încearcă să ducă o viață obișnuită. Însă o întâmplare neplăcută îi declanșează un val de furie lui Eddie Miller și vechile răni sângerează puternic. Fără a ne oferi informații privind sentința procesului, acest ultim episod se focusează pe vinovăția părinților, pe procesele lor dureroase de conștiință. Finalul e o revărsare a emoțiilor îndelung stăvilite, o bulversare a personajelor, dar și a spectatorului. Spectator care se întreabă cum putem preveni astfel de fapte oribile, întâmplate deja în lume, aici sau în Anglia sau America, ce putem face la nivel individual ori ca societate pentru ca să nu mai frângă destine.
Cum ajung adolescenții să fie corupți
Întâmplarea face ca zilele acestea să citesc romanul Crossroads de Jonathan Franzen a cărui acțiune se petrece într-un orășel nord-american în anii ’70 ai secolului trecut. Și acolo există un adolescent de 15 ani, Perry, care ca și Jamie (se crede urât!) se consideră damnat; el e corupt de droguri și alcool. Ambii se luptă cu propriile nesiguranțe și caută într-un fel sau altul validarea grupului, pentru că popularitatea atunci și acum rămâne extrem de importantă.
Ceea ce vreau să spun e că aceste vulnerabilități adolescentine nu sunt noi sub soare, doar că în lumea rețelelor sociale (slab reglementate!) ele capătă accente noi și o amploare hiperbolică. Comportamentele toxice se răspândesc pe nevăzute cu viteza luminii. Părinții lui Jamie își amintesc că erau mulțumiți că băiatul lor stătea liniștit în casă, în camera lui la calculator. Însă nu știau că el era absorbit de manosferă și catalogat de Katie (fata moartă) ca incel. Un articol interesant pe această temă se poate citi aici.
Succesul miniseriei
Adolescence nu face decât să zgârie pojghița acestor probleme grave. La succesul filmului a contribuit în mod hotărâtor distribuția în frunte cu Owen Cooper, interpretul protagonistului adolescent, de o versalitate uimitoare pentru un neprofesionist atât de tânăr. Sunetul diegetic și filmările „dintr-o bucată” contribuie la atmosfera apăsătoare, ce ține spectatorul captiv în poveste. De altfel, într-una din cele trei recenzii postate pe site-ul liternet.ro, autorul Radu Toderici insistă mult pe efectul filmărilor fără tăieturi de montaj. Efectul este de prospețime, de autenticitate.
Un film de văzut și de discutat!
Prezentarea miniseriei pe IMDb