Coproducție Franța-Italia-Germania de vest, Le procès (The Trial) reprezintă versiunea lui Orson Welles după romanul omonim al scriitorului praghez Franz Kafka. Scrisă între 1914 și 1915 cartea va vedea lumina tiparului de abia în 1925, la un an după moartea autorului, în timp ce recitirea propusă de celebrul Orson Welles datează din 1962. Așa cum vom vedea, adaptarea de care vorbim respectă personajele, cadrul epic și atmosfera operei ce o inspiră, însă aduce un plus de originalitate prin interpretarea proprie regizorului-scenarist.
Un coșmar în decoruri funebre
Într-o bună dimineață funcționarul superior Josef K. este arestat în locuința sa, nu se știe din ce cauză și din ordinul cui. Evenimentul declanșează pentru erou un coșmar cu treceri rapide de la o situație suprarealistă la alta. Decorurile sinistre cu camere jalnice și peisaje goale contribuie la reconstituirea atmosferei apăsătoare din roman. Imaginile alb-negru, unghiurile de filmare neașteptate și filmările în spații claustrate amplifică senzația de înstrăinare și de nesiguranță, de mediu ostil. Interioarele Gării Orsay din Paris, cu puțin timp înainte de închiderea ei și înainte de a fi transformată în muzeu, au constituit cadrul perfect pentru decorurile halucinante.
Copleșitoare pentru privitor este și imaginea halei imense (prefigurare a open space-ului) unde își are biroul Josef K., cu zeci de funcționari robotizați dispuși la birouri identice unde-și desfășoară rutina tăcută.
Anthony Perkins – chipul lui Josef K.
Anthony Perkins joacă perfect rolul funcționarului bancar care se trezește cu bărbați ciudați în cameră, care-l tratează cu suspiciune și nu-i spun de ce se face vinovat. Actorul își controlează vocea, mimica și corpul, astfel încât indignarea, furia și revolta lui devin perfect verosimile. Urmând episoadele esențiale cărții Procesul, filmul descrie încercările eroului de a afla pentru ce este acuzat și cum se poate apăra singur. Interacțiunile eroului cu funcționari mărunți, inspectori, judecători, avocați, preoți și alți acuzați reprezintă expresii ale absurdului ce tinde spre grotesc.
Orson Welles, un avocat dubios
O secvență puternică o reprezintă vizita lui Josef K. în casa avocatului Hastler interpretat de Orson Welles. Apartamentul se dezvăluie vast, ciudat la lumina lumânărilor, cu portrete de judecători mărunți reprezentați ca oameni de seamă, cu camere înțesate de dosarele clienților și cămăruțe insalubre. Într-un pat imens, alintat de amanta sa (Romy Schneider) tronează avocatul învăluit în fumul trabucului.
Aici Josef K. va primi o lecție usturătoare, asistând la spectacolul umilitor oferit de un acuzat cu vechime, industriașul Bloch, care se ploconește în fața „binefăcătorului” său.
Personaje feminine vicioase
M-am întrebat la sfârșitul vizionării filmului care este relevanța personajelor feminine din romanul kafkian și implicit din film; deși mici ca amplitudine, Orson Welles a acordat importanță acestor roluri apelând la actrițe speciale: Jeanne Moreau, Romy Schneider și Elsa Martinelli. După mine ele reflectă statutul minor al femeilor, desconsiderate într-o societate misogină: fiecare dintre ele încearcă să-l seducă pe eroul preocupat mai degrabă de acuzațiile obscure care i se aduc; deși atrăgătoare, ele se dovedesc repugnante sub aspect moral. Fetițele isterice și insistente care-l urmăresc pe bărbat în timpul vizitei la pictorului Titorelli (numele său constituie evident o ironie: Titorelli, caricatură a renumitului Tintoretto) par să fie simbolul tracasărilor pe care Josef le suportă permanent, epuizante din punct de vedere psihic.
Noi valențe ale Procesului kafkian
Fără să trădeze spiritul kafkian, Orson Welles îi adaugă noi valențe, ce nu se regăsesc în carte. Regizorul merge mai departe și extinde lumea robotizată a funcționărimii din roman cu un calculator imens ce face calcule sofisticate, vrând parcă să ne sugereze tehnologizarea excesivă spre care se îndreaptă omenirea. De asemenea, la dezvoltarea monstruoasă a birocrației Orson Welles adaugă imagini terifiante ale universului concentraționar, iar sfârșitul filmului face aluzie la ciuperca atomică.
În plus, interpretarea scenaristului adaugă un accent în plus la aspectul etic al dramei lui Joseph K. , carevasăzică eroul are o mai pronunțată atitudine de zbatere, indignare și revoltă decât în carte. Mesajul ar putea fi interpretat drept o atenționare a spectatorului „că omul neimplicat sau mai grav, manipulat devine complice cu o ordine dispusă oricând să-l anihilieze”(conform lui D.I.Suchianu într-o cronică din revista Cinema).
Parabola despre lege preluată de la sfârșitul Procesului kafkian începe și încheie acest film excepțional, de mare profunzime și valoare artistică, cu reverberații sociale, politice și morale actuale.
Prezentarea filmului pe IMDbLa editura Polirom este disponibilă cartea