Înainte de a-l viziona, știam despre Comatogen că s-a bucurat de o stimabilă apreciere din partea profesioniștilor breslei în cadrul Premiilor Gopo 2026. Cu această ocazie a fost nominalizat la șapte categorii, adjudecându-și două premii: pentru cea mai bună regie și pentru cel mai bun scenariu. În calitate de regizor și coscenarist, Igor Cobileanski a fost cu siguranță artizanul acestor reușite; cunoscut pentru serialul politic de succes Plaha, în Comatogen el se axează pe o dramă intimistă, cu puternice accente psihologice și sociale.
Filmul se derulează de-a lungul a patru capitole ce poartă numele celor patru personaje principale, reflectând perspectiva fiecăruia asupra întâmplărilor prezentate. Prima parte și cea mai consistentă reprezintă percepția Alinei (Daniela Nane), asistentă medicală și mamă singură, asupra evenimentelor ce-i bulversează existența. Ele se leagă de adicția fiului său Radu (Theodor Șoptelea), de idila cu fostul coleg de liceu Pavel (Andrei Aradits) și de interacțiunea cu Mihaela (Ada Lupu), fiica unui bogat om de afaceri aflat în comă, pe care femeia îl îngrijește. Prin această tehnică „în patru voleuri” (Dinu-Ioan Nicula în Caruselul minciunilor, publicat revista Film nr. 2/2026) spectatorul e obligat să-și construiască treptat propria viziune asupra realității.
Din motive diverse, Pavel – patronul unei afaceri imobiliare, tânărul Radu și „pictorița” Mihaela, toți mint și înșeală. Și Alina spune la început o minciună mică, nevinovată, ca mai apoi să fie prinsă în plasa autoiluziei și a sacrificiului matern. Toți se confruntă cu dileme morale, ipocrizie și compromisuri. Însă prețul cel mai mare îl vor plăti Alina și Radu, mamă și fiu, vulnerabili financiar și aflați la baza piramidei sociale. Privind părinți și copii care duc vieți paralele în aceeași locuință, fățărnicia și ambiguitatea morală, am realizat că în Comatogen Igor Cobileanski ne pune în față oglinda societății actuale. Scenariul insistă pe microuniversul familial cu relații interumane pervertite de egoism, lăcomie și tare, dar atinge și sfera relațiilor de muncă (la spital sau la o firmă de imobiliare).
Garnitura de actori, în frunte cu Daniela Nane, mi s-a părut bine aleasă. Actrița acoperă cu naturalețe o gamă largă de situații aparent banale, trecând și proba situației de criză. Andrei Aradits, căreia i se potrivesc atât de bine rolurile de băiat rău, a fost cât pe ce să mă convingă că în Comatogen face un contre-emploi. Și mai tânărul Theodor Șoptelea se achită cu brio de rolul său, în ciuda faptului că scenariul nu i-a dat prea multă carne. Filmul te invită să te gândești care e prețul unei vieți, care e limita până la care poate merge sacrificiul părintesc și unde se oprește puterea banilor (dacă se oprește!).
Consider Comatogen un film onorabil, demn de vizionat, alături de alte câteva recente filme românești: Etiologia unei crime, 3 zile în septembrie, Kîzîm sau Kontinental ’25. Vizionare plăcută!
Cronica semnată de Mihai Brezeanu pe site-ul liternet