În prima zi a lunii ianuarie am vizionat Neidentificat, al doilea lung metraj al regizorului George Bogdan Apetri. Pentru mine a fost o surpriză plăcută, ca să aflu apoi că a fost premiat la festivalurile de la Varșovia și TIFF.

Acțiunea
Acțiunea filmului începe într-un mic oraș din România, unde polițistul Florin se străduiește să-l convingă pe șeful lui să-i repartizeze cazul unor incendii soldate cu doi morți. Cazul neelucidat a fost tărăgănat de un coleg al său plecat în concediu, însă comandantul refuză să i-l dea. Spectatorul se întreabă care este motivul pentru care Florin este atât de indârjit să preia acest caz, dar răspunsul se descoperă abia la final. Cert este că protagonistul nu are cele mai bune intenții. „Povestea se dezvăluie treptat, scenă cu scenă, până când ajungem în cele din urmă la inima ei”.
Personajele
În Neidentificat (anti)eroul Florin Iespas apare în toate scenele din film, cu excepția celor filmate cu drona. Bogdan Farcaș construiește un personaj credibil, polițistul în luptă cu timpul și banca; el profită de statutul său pentru a-și duce la îndeplinire planul. Protagonistul mi-a adus aminte de personajul principal din Aurora lui Cristi Puiu, la fel de încrâncenat și misterios. Sub aparența polițistă, Neidentificat sondează de fapt interiorul unui bărbat zguduit de o criză maritală și financiară.
„Filmul vorbește despre balansul emoțional dinăuntrul fiecărei persoane, echilibru care este cu mult mai fragil decât ni-l imaginam și care are nevoie doar de o mică implozie internă pentru a duce la un dezechilibru sufletesc profund și o explozie externă cu consecințe devastatoare.”(Bogdan George Apetri)
În rolul comandantului joacă Vasile Muraru, un șef mai preocupat de bancurile sale decât de bunul mers al instituției pe care o conduce. Foarte bun este și Dragoș Dumitru (Bănel), un tânăr rrom analfabet suspect în cazul de incendiere. Într-o miniatură cu tentă comică apare și Ana Ularu, protagonista din Periferic, primul lung metraj al regizorului Apetri.
Xenofobie
În filmul regizorului Bogdan George Apetri ne surprinde xenofobia polițiștilor. De la șeful cel mare la funcționarul mărunt, rromii sunt judecați „la grămadă”. La început polițistul Florin îl tratează violent și umilitor pe Bănel, iar mai târziu îl manipulează ca să-și atingă scopul.
Am remarcat în film și câteva scene ce frizează umorul și nu mă refer doar la cele în care apare Vasile Muraru (spre exemplu descărcarea lui Florin de la bancă). Pe scurt, Neidentificat nu-ți dă totul „mură în gură”, ci te pune pe tine, spectator, să descoperi, să gândești, să interpretezi. Povestea bine articulată îți menține treaz interesul până la sfârșit. Astfel încât, aștept cu nerăbdare Miracol, al treilea lung metraj al regizorului, ce va fi lansat pe ecrane în februarie 2022!
Prezentarea filmului pe cinemagia.roInterviu cu Bogdan George Apetri realizat în mai 2022
Prezentarea filmului Miracol