„Suntem două lacrimi într-un cântec”.
Chiar dacă ai viziona filmul Carne tremula și nu ai ști cine este regizorul, ți-ai da seama cu ușurință că este făcut de un meridional. Personajele temperamentale, momentele de intensă emoție și muzica languroasă sunt mărci ale creațiilor regizorului spaniol Pedro Almodovar. Realizat în 1997, filmul își păstrează prospețimea și astăzi.
Iubiri obsesive
În Carne tremula regizorul Pedro Almodovar spune trei povești de iubire obsesivă, care se leagă prin intermediul personajului central, Victor (Liberto Rabal). Tânărul protagonist face o pasiune pentru Elena (Francesca de Neri), o fată care se droghează, pe care o cunoaște întâmplător. Scurta întâlnire ce urmează primei experiențe sexuale se termină dezastruos. Polițistul David (Javier Bardem) se îndrăgostește fulgerător de Elena și îi va deveni soț. Un soț gelos. Sancho, coleg cu David, o iubește nebunește pe Clara (Angela Molina), nevasta lui. Întâmplări ciudate îi aduc pe protagoniști împreună. În aceste relații complicate intervin trădarea, frustrarea, furia. Obsesia soțului înșelat se descarcă în violență fizică față de Clara. Iubirea lui Sancho merge până la moarte. Gelozia lui David față de Victor duce la răzbunare.
Cei doi bărbați maturi își transformă obsesiile în ceva întunecat, devastator. Al treilea bărbat, tânărul Victor, reușește să găsească calea izbăvirii nedreptăților pe care le-a suferit. Face din obsesia lui pentru Elena o schimbare în bine, fundamentală. Îl ajută închisoarea, o femeie care-l învață iubirea și poate copiii pe care-i îngrijește la un centru de asistență.
Scene minunate
Regizorul aduce filmului și o tentă politică, prin tușele sumbre pe care le dă Madridului în secvența de început din 1970, apoi în 1996 același oraș e văzut ca o capitală deschisă, modernă. Carne tremula abundă de scene minunate și frumos realizate. Noaptea de iubire dintre Elena și Victor are imagini picturale, lipsite de orice vulgaritate. Drama cu infuzie de comedie și elemente de thriller are un final plin de speranță. Filmul te cucerește prin emoțiile și sentimentele puternice pe care ți le transmite!
