È stata la mano di Dio este ultima operă cinematografică a cunoscutului regizor italian Paolo Sorrentino. În acest film profund și înduioșător, autorul combină într-un mod original referințele autobiografice cu ficțiunea.
Eroul principal este Fabietto Schisa, un adolescent de șaptesprezece ani, din Napoli. Acest alter ego a lui Sorrentino, suporter înfocat a lui Diego Maradona, e surprins în anii ’80, pe când fotbalistul era în tratative cu clubul local de fotbal.
Viață dulce în familie
În prima parte a filmului Fabietto trăiește o viață dulce în familie, alături de părinți, de fratele său student la actorie și o soră (cu care nu prea comunică). Cu mama sa, Maria, are o relație apropiată, caldă. Rudele din familia extinsă sunt prezentate într-o manieră comică, chiar grotescă, văzute în mod schematic, prin lentila adolescentului inteligent. Tablourile de familie ne relevă un băiat cu o fire curioasă și sensibilă. Mișcător mi se pare faptul că Fabietto crede în miracolele pe care ceilalți apropiați le resping cu suficiență. Într-unul este implicat San Gennaro, patronul orașului Napoli, iar celălalt se leagă de idolul său, Maradona.
Maturizare dificilă
Partea a doua a filmului prezintă în tușe mai întunecate maturizarea lui Fabietto, lovit de tragedie și incertitudini. Sunt două personaje feminine interesante – mătușa Patrizia și baroneasa Focale – care au rol de catalizator în evoluția adolescentului. În plus, apar o serie de persoane marginale din anturajul lui Fabietto, care sunt mai deschise și mai conștiente decât cele din familia lui.
Fără ca Sorrentino să ne ofere prea multe explicații, aflăm că protagonistul visează să se facă regizor de film. Întâlnirea cu regizorul Capuana este esențială, deoarece îi arată tânărului că pentru a face cinema trebuie să ai ceva de spus. Nu e suficient să vrei să înlocuiești realitatea respingătoare (din perspectiva lui Fabio) cu ficțiunea cinematografică. În film se fac unele referiri directe la Fellini, dar și indirecte prin mai multe scene legate de turnarea unui film. De exemplu, galeria unor personaje bizare care așteaptă să participe la un casting. Secvențele din „bucătăria” acestui film m-au dus cu gândul la alt film văzut de curând, La nuit américaine.
Mâna Domnului
È stata la mano di Dio este o călătorie în trecut prin care autorul se confruntă cu sentimentele provocate de povestea tragică a familiei sale. Tragedie în care „mâna Domnului” a avut un cuvânt de spus, așa cum „mâna Domnului” a intervenit în celebrul gol al lui Maradona. Filmul ne trezește emoții dulci-amărui și aici regăsesc cel puțin un punct comun cu Belfast a lui Kenneth Branagh. Cred că o miză a autorului a fost și prezentarea tumultosului Napoli din anii ’80; de altfel, filmul începe cu un plan general al orașului văzut dinspre mare, ca să se încheie cu părăsirea locului de baștină pentru călătoria inițiatică a protagonistului la Roma. Interioarele și decorurile atent alese dau seamă despre statutul social și preocupările personajelor. Fondul sonor (la radio, la televizor, în ziare, pe stradă sau în discuțiile particulare) dominat de febra sosirii starului Maradona augmentează impresia de autenticitate.
È stata la mano di Dio mi-a oferit prospețime, emoție, melancolie…
Informații detaliate despre filmImpresii la Consecințele iubirii, regia P. Sorrentino