Îmi place să vizionez filme românești, poate pentru că îmi dau o altă perspectivă asupra unor probleme ale societății în care trăim. Sau pentru că pun o lumină nouă asupra unor situații cu care m-am confruntat. Cert este că am văzut în ultimul timp filme românești percutante și originale: Babardeală cu bucluc, Neidentificat ori Luca.
Este sigur că un premiu de greutatea Scoicii de Aur obținut la Festivalul de la San Sebastian, a avut un cuvânt de spus în alegerea ce am făcut-o. Crai nou, căci despre el e vorba, constituie debutul în calitate de regizoare a Alinei Grigore. După o experiență consistentă ca actriță și scenaristă, fondatoare a școlii de teatru și film InLight, autoarea a creat o operă deschisă la interpretări, aprecieri și contestări.
În Crai nou, personajul principal de 22 ani – Irina – trăiește într-o familie numeroasă bazată pe manipulare, abuz și traumă. În clanul în care fata este un om de bază al afacerii, legile sunt făcute de bărbații tineri ai familiei. Filmul se constituie ca o felie din viața Irinei care vrea să plece la București, să urmeze acolo o facultate și să scape astfel de închisoarea de acasă.
„Tema este procesul de dezumanizare al acestei fete, …, care se transformă foarte ușor într-un mic monstruleț, din cauza agresivității din mediul de acasă”. O idee interesantă, cumva colaterală este și reprimarea sentimentelor autentice în relațiile personale, cu frustrarea aferentă.
Deși am (re)vizionat filmul, intențiile autoarei nu mi-au fost prea clare. Ea declara într-un interviu acordat Danei Duma pentru revista Film că a construit o relație prin care dorea să sugereze că Irina echivalează dragostea cu violența sau, pe de altă parte, că victima a devenit agresor. Un motiv puternic al acestei „neînțelegeri” îl constituie, în mod categoric, replicile dificil de înțeles. În plus, relațiile de rudenie între membrii clanului sunt destul de greu de descâlcit; acest lucru suprasolicită atenția spectatorului, mai ales pe fondul meselor de familie, care invariabil se încheie cu ceartă, bătaie și urlete.
Din punctul meu de vedere, o bilă albă poate fi acordată impresiei de autenticitate; de altfel, regizoarea, care nu a făcut niciun casting, a repetat un timp îndelungat cu actorii (începători și experimentați). Personal și tulburător, Crai nou poate fi „experimentat” de un cinefil curajos și avizat.
Fișa filmului pe IMDbO cronică reușită a filmului semnată de Andrei Gorzo