Seurapeli (Games People Play, neinspirat tradus Ne mai jucăm?) este un film marca 2020 semnat de autoarea finlandeză Jenni Toivoniemi. Această „comedie despre tragedia de a fi tânăr” (după IMDb) mi-a captat atenția timp de aproape două ore, amintindu-mi de Perfetti sconosciuti (r. Paolo Genovese) și Another Round (r. Thomas Vinterberg).
Cine?
Opt prieteni în jur de treizeci și cinci de ani, se revăd după mult timp, cu ocazia aniversării lui Mitzi. Ajunsă la vârsta de mijloc, sărbătorita se întreabă ce-a făcut cu viața ei. Ca și Julie din The Worst Person in the World, eroina este în căutarea propriului sine. Imprevizibilă și impulsivă, ea este deseori o companie dificilă. Totuși, Mitzi va afla spre sfârșitul întâlnirii „legendare” că este iubită de prietenii săi, care „au îndulcit lumea” pentru ea.
Unde?
Întâlnirea are loc pe o insulă, într-o casă de vacanță izolată.
Când?
Într-un week-end de vară, când în îndepărtatul nord nu se face noapte niciodată.
Ce se întâmplă?
După euforia revederii, sub influența pronunțată a alcoolului, se fac mai multe dezvăluiri legate de trecut. Care în general, nu sunt prea confortabile pentru protagoniști. Nici prezentul nu e tocmai liniștitor – un job respingător, un post abandonat pentru păstrarea unei relații sentimentale sau un divorț, toate ies încet-încet la iveală. În plus, la dramele personale se adaugă presiunea social media sau perspectiva unei catastrofe nucleare.
Personajul cel mai interesant din Seurapeli mi s-a părut Härde, care la început apare ca o persoană vulcanică și oarecum vulgară. Judecat de femei ca fiind libidinos (din perspectiva MeToo), acesta e surprins și se apără declarând că este o persoană tactilă. Treptat, el se dovedește atent la trăirile prietenului său, Yuhana, un scriitor neliniștit ce nu-și poate uita marea iubire. Empatie dovedește și față de Mitzi, complet tulburată de jocurile prietenei sale Veronika (această femeie perfectă mi s-a părut destul de respingătoare, prin dorința sa de a controla totul!).
Atmosferă și legături
Regizoarea Jenni Toivoniemi reușește să ne conducă treptat de la începutul relaxat al petrecerii la atmosfera încărcată a carnavalului aniversar. Este o scenă reușită în care Yuhana e întrebat când s-a îndrăgostit de partenera sa Ulla și el efectiv nu știe ce să spună. Trecerea timpului o sugerează cu delicatețe prin girueta veche, fructele stricate sau peștele mort.
Ca și în filmul lui Paolo Genovese, telefoanele au un cuvânt de spus (dar în sens contrar), secretele ies la iveală și armonia se strică. Ca și în Another Drunk, se bea și se fumează mult, alcoolul declanșând mărturisiri care poate nu s-ar fi făcut niciodată. Totuși, reinterpretarea trecutului aduce unele abordări noi ale prezentului, care introduc astfel o ușoară notă de optimism.
Prezentarea filmului pe IMDb