Profitând de oferta generoasă a festivalului online de film francez, am vizionat mai multe lungmetraje, din care am ales să scriu despre Petite nature. Regizorul Samuel Theis ne oferă o felie de viață din Forbach, un orășel de la granița cu Germania. Este chiar localitatea sa de obârșie, de care se simte extrem de atașat. Protagonistul Johnny, un băiat de zece ani, sensibil și inteligent, trăiește într-un mediu toxic.
Portret în prag de adolescență
Așa cum declara într-un interviu pentru cineuropa.org, în Petite nature Samuel Theis și-a propus să realizeze portretul unui copil în pragul adolescenței. A rezultat un film pătrunzător, care intră cu subtilitate în intimitatea personajului și care trezește emoții spectatorului.
Johnny e o apariție cuceritoare și proaspătă, cu pletele sale blonde și ochii albaștri. Aliosha Reinert întruchipează copilul senzitiv și scrutător cu lumea din jurul său. Treptat, de la o atitudine care-i dă satisfacție mamei ajunge să conștientizeze violența și sărăcia mediului său. Tânărul actor transmite emoții variate prin privirea lui, prin îmbrățășările lui, prin zâmbetul lui și chiar prin jocul mâinilor. Este când fragil, când puternic motivat.
O Franță adormită
Acest copil cu potențial trăiește într-un mediu precar. Mama sa are un job modest la un chioșc în Germania, din care își întreține cu greu familia cu trei copii. Apartamentul e neîngrijit, iar tatăl lipsește cu desăvârșire. Johnny e închis în acest univers mic, deși Metz cu fascinantul său centru Pompidou este atât de aproape.
În același interviu menționat anterior, Samuel Theis afirma:
„Este foarte important pentru mine să fac filme care să permită să se vadă această clasă socială, deoarece ea dispare încet din peisajul cinematografic, cel puțin în Franța. Este foarte important să vorbim despre asta, să spunem povești din acel mediu social și să facem asta cu fețe, trupuri, oameni care provin cu adevărat din această clasă socială. Îmi pasă foarte mult de asta și voi filma și următorul meu film în Forbach pentru că este un teritoriu foarte cinematografic: este o frontieră, o Franță care este adormită, această Franță a dezindustrializării, aceste regiuni cărora le-am jefuit instrumentul de lucru prin relocare, dar fără a înlocui asta cu altceva, abandonându-i puțin pe acești oameni. Acest lucru mă întristează și mă face să vreau să spun acea poveste, să devin curios față de oamenii care sunt acolo, care rămân acolo. Este, de asemenea, o regiune care are o istorie lungă în ceea ce privește imigrația și toate acestea, reflectă Franța de astăzi și întrebările pe care le dezbatem în prezent.”
Un mentor atașant
Un tânăr profesor proaspăt instalat în Forbach (Antoine Reinartz) îi devine mentor lui Johnny. Îl determină să-și pună întrebări despre religie, să citească povești și să se apropie de poezie. Johnny înflorește, dar află în același timp că sunt niște limite în relațiile cu adulții. O scenă percutantă mi s-a părut cea în care băiatul recită în fața profesorului îndrăgit o poezie.
Îles
Îles
Îles où l’on ne prendra jamais terre
Îles où l’on ne descendra jamais
Îles couvertes de végétations
Îles tapies comme des jaguars
Îles muettes
Îles immobiles
Îles inoubliables et sans nom
Je lance mes chaussures par-dessus bord car je voudrais bien aller jusqu’à vous
(Blaise Cendrars, Feuilles de route)
Emancipare
Johnny ajunge să-și privească viața și familia cu alți ochi. Conștientizează că trebuie să părăsească Forbach, pentru că vrea ceva mai bun pentru sine. Regizorul face credibilă transformarea băiatului de zece ani. Emanciparea se sublimează în final prin dansul său dezlănțuit pe excepționala melodie Child in Time (Deep Purple).
Pentru mine Petite nature a fost un film frumos și sensibil, care m-a făcut să meditez la fragilitate și la importanța întâlnirilor din viața noastră.
Prezentarea filmului pe IMDb