Emerald Fennell (născută în 1985) este o cunoscută și apreciată actriță britanică, scenaristă, producătoare și regizoare. Pentru debutul său regizoral, Promising Young Woman, realizat în 2020 a primit Premiul pentru cel mai bun film european (2021) și Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original.
Saltburn (2023) ar trebui să confirme statutul de autoare a lui Emerald Fenell și dacă ne luăm după cele cinci nominalizări la Premiile Bafta pentru 2024, am putea spune că a doua sa operă e o reușită. Și totuși…
Prea lung, prea șocant
După părerea mea, povestea lui Oliver Quick (Barry Keoghan) a fost un pic prea lungă – două ore și unsprezece minute! Sărăntoc, neatrăgător și cu părinți drogați, așa se prezintă tânărul student în fața colegilor bogați, care evident îl disprețuiesc. Suntem la celebra universitate Oxford, în 2006 și prea puțin contează că Oliver a citit toată biografia recomandată de 50 de cărți sau că e o persoană punctuală și inteligentă. Important e că se îmbracă de la second hand sau că și-a închiriat fracul…
Această primă parte a filmului în care eroul e (prea) evident respins și în care tânjește să câștige prietenia unui coleg șarmant aduce atmosferei universitare tușe prea groase; spectatorul inteligent înțelege repede situația lui Oliver. În a doua parte parte a filmului îl regăsim pe Oliver, stângaci și nepotrivit în peisajul castelului Saltburn, unde a fost invitat de prietenul său Felix Catton (Jacob Elordi). Obsesia lui pentru Felix capătă accente noi, iar ca să ne convingă, autoarea introduce cel puțin două scene parcă făcute să șocheze publicul.
Cu ce ne captează Saltburn?
Saltburn câștigă prin critica aristocrației engleze, care apare trăind într-un mediu artificial, îmbibat de fățărnicie. Tineri și bătrâni, toți sunt contaminați, într-o măsură mai mare sau mai mică. Analiza trece de la comic subțire la umor grotesc și devine cu atât mai edificatoare cu cât se dezvăluie și diferența dintre clasele sociale.
Un punct forte îl reprezintă distribuția filmului și aici i-aș numi pe Jacob Elordi, ce îl întruchipează pe carismaticul Felix, ușuratic și dominator, ce trece ușor ca un înger prin viață, pe Rosamund Pike, extraordinară în pielea fostului manechin snob Elspeth Catton, interesată doar de propria-i persoană, pe Richard E. Grant, imaginea rigidului sir James Catton. Pentru eroul principal, Emerald Fennell l-a ales pe irlandezul Barry Keoghan, pe care l-am remarcat în The Banshees of Inisherin unde a făcut un rol dificil. În ciuda tinereții sale (s-a născut în 1992) cred că merită numeroasele nominalizări la Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal. Distribuția este fericit completată cu costumele (în special toaletele doamnei Catton) și muzica începutului de veac XXI.
Saltburn a fost asemănat de unii critici cu Talentatul domn Ripley prin subiectul său, însă eu cred că e sub acesta din punct de vedere artistic. Per total, nu e un film de ocolit!
Fișa filmului pe IMDbThe Banshees of Inisherin, un alt film cu Barry Keoghan