Cu cel de-al doilea roman al său, Cântec lin, Leïla Slimani a obținut în 2016 prestigiosul Premiu Goncourt. Autoarea născută în 1981 în Maroc, s-a stabilit începând cu 1999 în Franța, unde urmează studii universitare în științe politice.
După câțiva ani în care a lucrat ca ziaristă la revista Jeune Afrique (acoperind în 2011 Primăvara arabă), Leïla Slimani își părăsește jobul și devine freelancer, dedicându-se scrisului. În 2014 a publicat primul său roman, În grădina căpcăunului, urmat de Cântec lin, care a devenit rapid bestseller, cu peste 80 000 de exemplare tipărite în primele trei luni de la apariție. Țara celorlalți (2021), prima parte a unei saga de familie de inspirație autobiografică este urmată în 2022 de Priviți-ne cum dansăm.
În romanele, dar și în eseurile și articolele sale, ea abordează subiecte controversate (feminism, sexualitatea femeilor, colonialism), în timp ce își revendică „dubla apartenență”, marocană și franceză. În semn de apreciere, în anul 2017 președintele Franței a desemnat-o să-l reprezinte în Consiliul Permanent al Organizației Internaționale a Francofoniei.
Palierul psihologic
La un prim nivel Cântec lin se prezintă cititorului ca un thriller psihologic, ce o are în centru pe bona Louise care se instalează în casa cuplului Massé. Paul și Myriam, părinții Milei și ai lui Adam, sunt încântați de această „perlă rară”, devenită în curând indispensabilă tinerei familii. În mod neobișnuit, cartea Leïlei Slimani începe cu deznodământul poveștii, pe care am să-l redau pe scurt aici (considerând din acest motiv că nu e un spoiler): cei doi copilași încredințați bonei perfecte au fost uciși de către aceasta. După începutul sumbru, romanul va demonta universul domestic pe fondul căruia s-a produs tragedia.
Scriitura autoarei, simplă, clară, de o răceală clinică i-a determinat pe unii critici să afirme că în Cântec lin „stilul nu joacă niciun rol” și că romanul constituie mai degrabă „o suită de reportaje care compun cartea aproape filmic” (Cristian Fulaș în Observator cultural din 13.01.2017). Însă aceste „reportaje” vor acumula în crescendo tensiunea, frustrarea și în cele din urmă ura răvășitoare ce o vor determina pe Louise să săvârșească abominabila faptă.
Palierul social
Dincolo de acțiunea propriu-zisă, cartea Leïlei Slimani poartă o puternică amprentă socială, vorbind despre statutul muncitorului și al emigrantului. Conduita cuplului Massé (el muzician și ea avocată) față de bonă se bazează pe interesele lor imediate; de altfel toți cei trei adulți sunt conștienți că fac parte din lumi diferite – pe străină tinerii o disprețuiesc pe ascuns sau uneori le inspiră dezgust, însă până la un anumit punct aparențele sunt păstrate. Pe parcursul narațiunii dinamica puterii între angajat și angajator se schimbă mereu: de la zilele de început în care Louise se acomodează cu cerințele lui Myriam, până la „încrustarea” bonei în viața familiei, astfel încât angajatorii săi simt că e imposibil de dislocat. Personajul Wafei, o tânără bonă africană, aduce în atenție condiția emigrantei, obligată să plătească pentru un mariaj din interes ca să obțină un statut legal în Franța.
Palierul feminist
Cel mai interesant și mai consistent palier al romanului îl constituie, după părerea mea, cel referitor la condiția femeii în societatea contemporană. Leïla Slimani detectează cu un soi de lanternă specială zone obscure ale frământărilor feminine legate de maternitate și împlinire profesională. Femininul se prezintă aici sub două ipostaze, avocata Myriam și bona Louise, în contexte aparent antagonice, însă asemănătoare dintr-un punct esențial de vedere: ambele au ajuns să aibă o activitate profesională excesivă, în detrimentul odraslelor proprii. Prin intermediul a doi raisonneuri, învățătoarea Milei și bunica copiilor, naratoarea critică un modus vivendi în viteză, în care oamenii sunt în pericol să se piardă pe ei înșiși.
Vorbește învățătoarea:
„E răul cel mai mare al vremurilor noastre. Bieții copii sunt lăsați de capul lor, în timp ce ambii părinți sunt devorați de aceeași ambiție. E simplu, ei aleargă tot timpul. Știți care e fraza pe care părinții o spun cel mai des copiilor lor? ‘Grăbește-te!’ Și, bineînțeles, noi suntem cei care tragem toate ponoasele. Cei mici ne fac pe noi să plătim prețul angoaselor și sentimentului de abandon.”
Soacra lui Myriam (Sylvie) îi face norei un adevărat rechizitoriu:
„Sylvie i-a reproșat că-și dedică prea mult timp meseriei, ea care lucrase totuși pe timpul întregii copilării a lui Paul și care se lăudase tot timpul cu independența ei. A făcut-o iresponsabilă, egoistă. A socotit pe degete numărul de călătorii în interes de serviciu pe care Myriam le făcuse chiar și atunci când Adam era bolnav, iar Paul era ocupat cu înregistrarea unui album. Era vina ei, spunea ea, dacă acești copii erau insuportabili, tiranici, capricioși. Vina ei și a lui Louise, această bonă de prost gust, acest surogat de mamă, pe care Myriam se baza din comoditate, din lașitate.”
Totuși naratoarea afișează înțelegere în raport cu tânărul cuplu, pigmentând această atitudine cu o fină ironie. Empatie dovedește și față de Louise, bona perfecționistă, care trăiește în universul ei umil, victimă oprimată. Prin compasiunea pe care autoarea o dovedește față de personajele feminine și prin profunzimea cu care analizează universul domestic, Leïla Slimani se întâlnește cu Elif Shafak și cu Parinoush Saniee.
Lectură plăcută!
De aici se poate achiziționa cartea