Cartea domnului Costin Gagu, O mie de lumi… 1950 (Junimea, 2023), aduce cititorul în urbea Brăilei, în anul de grație 1950. În acest context spațio-temporal evoluează pictorița Matilda Bercovici și inginerul Iorgu Iaru, două destine frânte, exponenți ai unei clase de mijloc distruse. Cele două personaje sunt separate fizic (în ciuda faptului că formează un cuplu reușit), însă legătura dintre ele se realizează prin pionul central al cărții, angajatul Oficiului pentru Siguranța statului, Pavel Istrate.
Antieroul înstrăinat
Antieroul provine dintr-o „lume mică și molcomă”, crescut fiind într-o cocioabă la țară; încă de copil, el dorește să evadeze din mediul sărac și meschin, când privea zările din vârful nucului și citea. Cu câteva cursuri sumare de îndoctrinare politico-ideologică, tânărul Pavel cu patru clase și armata făcută, ajunge să servească securitatea în calitate de dactilograf, anchetator și informator. El învață repede, vorbește puțin și știe să se facă util superiorilor săi.
„Siguranță nu înseamnă să vorbești… înseamnă să știi să auzi, să asculți… și să raportezi mai departe. Regulă de aur la curtea noastră. Sunt alții care trebuie să vorbească. Noi… noi ascultăm.”
Totuși, fără prieteni, el se simte înstrăinat în orașul în care a reușit să aibă privilegiul unei slujbe.
O lume în schimbare
Urmărind viața lui Pavel Istrate pe parcursul anului 1950, cititorului i se dezvăluie o lume în schimbare, în care demascările erau la ordinea zilei, iar naționalizarea imobilelor private era consfințită printr-un decret (evident pus în practică în favoarea activiștilor).
„Se purtau demascările, adică ședințe sătești în care agitatorii de la partid numeau, sau bine spus hotărau, cine e chiabur, cine a făcut ceva împotriva ordinii socialiste sovietice și cine era împotriva progresului social.”
La început, Pavel Istrate asistă la tortura fizică și psihică a deținuților – „pumnul și ghioaga păreau biblia și testamentul organelor de anchetă.”
Prețul plătit este mare; ca să poată dormi „începu din ce în ce mai des să bea seara”. În scurt timp însă, se transformă într-o brută – nu mai auzea nimic, nu mai vedea nimic și devine alcoolic.
Portret în mișcare
Mi-a plăcut că Costin Gagu îi face protagonistului un portret „în mișcare”, pe alocuri înduioșător în dorința personajului de a avea acces într-o altă lume, superioară. Comuniștii i-au dat speranța că ceva se va schimba în viața lui, că „merit mai mult decât să stau într-un nuc și să mă uit la vaca care rumegă”.
Sunt interesante confruntările sale cu fascinanta Matilda, în preajma căreia bărbatul se simte viu. Pavel nu e lipsit de conștiință, nu se vede nici zbir, nici pugilist, în felul lui își caută locul potrivit.
Nevoia de dreptate nu e o teorie
Cred că profesiunea de credință a lui Pavel Istrate că vrea ca toți amărâții să se ridice din pleavă trebuie înțeleasă în acord cu mottoul cărții: „Nevoia de dreptate e un sentiment, nu o teorie”. Prin introducerea personajului Iariei, care evoluează pe spații mici în economia romanului, ni se oferă o altă perspectivă asupra eroului. Bărbat matur, cu o slujbă de judecător, tată de familie, el rămâne o figură ambiguă cu multe umbre, dar și cu lumini.
În final, mi-a rămas în minte întrebarea Matildei: „Un om care lucrează cu răul să fi avut inima bună?”.
De aici se poate achiziționa cartea