Cu Iar dimineața vor veni rușii de Iulian Ciocan am început, în sfârșit, călătoria mea în literatura basarabeană. Autorul – prozator, publicist, critic literar și director editorial al editurii Arc din Chișinău, a publicat începând cu anul 2007 mai multe romane, majoritatea la editura Polirom, traduse ulterior în diverse limbi. Cartea, apărută în 2015 la Polirom, îmbină două planuri temporale și narative distincte, într-o construcție curajoasă și surprinzător de actuală.
Două planuri narative, o singură lume confuză
Romanul alternează între Moldova tranziției (1995-1996) și un viitor apropiat (vara lui 2020), păstrând același decor: Chișinăul. În prezentul narativ îl urmărim pe Marcel Pulbere, un tânăr revenit în țară după studii în România, care se luptă să-și găsească un rost și să-și publice primul roman. Acest roman fictiv reprezintă al doilea plan al cărții: o antiutopie în care Transnistria invadează Moldova, iar Nicanor Turturică – un profesor de latină – e prins într-un carusel al absurdităților totalitare.
Portrete dintr-o lume dezolantă, dar vie
În povestea lui Marcel faptele se desfășoară cronologic, întrerupte de câteva flashbackuri din copilăria și studenția eroului. Iulian Ciocan excelează în descrierea cu economie de mijloace a urbei cenușii cu autobuze hârbuite, blocuri murdare, apartamente meschine acoperite cu praf și molii, localuri slinoase, toate văzute prin ochiul proaspătului revenit în patrie. Acest mediu dezolant este populat de o adevărată „menajerie” de personaje – de la bătrâni stafidiți și încrâncenați la filologi cu salarii „de râsul curcilor”, toți (bărbații) uniți de patima pentru băutură. Cu câteva tușe bine alese autorul reușește portretul memorabil al unui editor cărpănos și fățarnic, al unei secretare întreținute sau al unui profesor manipulator și corupt. Un exemplu reușit este Andrei Țeposu, un critic literar sofisticat, care pare a fi o parodie subtilă a elitelor culturale.
„Stilist desăvîrșit și autoritate în domeniu, se pricepea mai bine decît oricine să-și camufleze parti-pris-urile în studiile critice. El evita cu eleganță formulările tranșante, belicoase, punînd mereu în balanță lacunele și atuurile într-un fel care îi îngândurau atât prietenii, cât și dușmanii autorului luat în discuție. În cele din urmă, prietenii preferau să creadă că analiza lui e elogioasă, conținînd ici și colo obiecții neesențiale, pe cînd dușmanii – că e o critică necruțătoare care numai din politețe excesivă îngloba anumite observații laudative. Din prudență nativă, Andrei Țeposu se ținea deoparte de bisericuțele literare, preocupările sale critice vizînd toate generațiile și teme dintre cele mai variate. Fiind al tuturor și totodată al nimănui, scotocind cu aceeași pasiune în măruntaiele textelor sămănătoriste și postmoderniste, proletcultiste și avangardiste, Andrei Țeposu reușise incredibila performanță de a fi respectat sau cel puțin agreat de toată breasla literară. Existau, desigur, și două-trei voci cîrcotașe care asemuiau critica țeposiană cu curvia ordinară, dar ele aparțineau unor boemi și ratați pe care nimeni nu îi lua în serios.”
Nume cu sens, replici cu sare și piper
Personajele din Iar dimineața vor veni rușii sunt caractere puternice, convingătoare, construite cu atenție la detalii. Surprinse în general în spații umile, ele apar din perspectiva ironică a naratorului obiectiv, condimentată uneori cu un strop de înțelegere. Mi-a reținut atenția onomastica personajelor, în care un prenume aparent inofensiv-blând este alăturat numelui percutant, cu caracter definitoriu: Marcel Pulbere (praful și pulberea s-a ales de aspirațiile lui), Antonina Gâscă (de calitate inferioară, fără rafinament), Nicanor Turturică (un om liniștit, neconflictual) ș.a.
Dialogurile au prospețime și autenticitate, cu regionalisme care colorează stilul. Iată o mostră de dialog între tânărul literat care face speculă cu conserve și țărăncuța negricioasă, care le vinde într-un magazin jegos:
„’Șî zici cî nu pre poți sî-ți găsești di lucru?’
‘Nu pot, deocamdată. E greu…’
‘Lasî cî n-o sî ti prăpădești. Ești băiet cu facultati. Iaca, eu n-am vizî di reședințî în oraș. Da’ tu ai, nu-i așa?’
‘Am…’
‘Asta-i bini. Însemnî cî n-o sî cumperi multî vreme conservi în magazinul nostru…’”
Sarcasmul constituie un instrument eficace pe care Iulian Ciocan îl folosește cu talent, un mijloc de satiră socială și politică – e un soi de marcă a autorului. De altfel acest stil critic propriu basarabeanului unește cele două planuri ale cărții, de la „universul golit de valori și repere morale” la viitorul lipsit de perspective.
O antiutopie în ritm alert
În „romanul în roman”, Nicanor Turturică trăiește o distopie aproape kafkiană. Se simte constant supravegheat, manipulat, prins într-o lume unde adevărul e volatil și deciziile sunt dictate de frică. Tonul se schimbă, ritmul se accelerează, iar finalul aduce o dilemă existențială care răstoarnă viața eroului.
Iar dimineața vor veni rușii atinge teme grele – tranziția, sărăcia, manipularea, controlul social și politic – dar o face fără tezism. Umorul, sarcasmul și stilul direct dau greutate ideilor. Antiutopia din romanul lui Marcel Pulbere pare că anticipează realități cunoscute din 2022. Un avertisment subtil, mascat într-un roman mic, dar cu ecouri largi.
De aici se poate cumpăra cartea