La o scurtă trecere în revistă a biografiei scriitorului moldovean Oleg Serebrian (născut în Transnistria în 1969), rămâi uimit de varietatea calificărilor și a intereselor sale care l-au propulsat în diplomație (ambasador al Republicii Moldova în Franța anilor 2010-2015, următorii șapte ani cu aceeași funcție în Germania), învățământ superior (prorector al Universității Libere din Moldova în perioada 1999-2005) ori politică (viceprim-ministru pentru integrare în guvernele Gavrilița și Răcean). Ca publicist s-a remarcat prin numeroase lucrări de geopolitică, iar ca scriitor este autorul a trei romane apreciate cu premii naționale și europene: Cântecul mării (2011), Woldemar (2018) și Pe contrasens (2021). Ultimul a fost distins cu Premiul PEN România în anul 2022, cu mențiunea că este prima dată de la înființarea acestei distincții (2013) când premiul ajunge la un autor din Republica Moldova. Cântecul mării, care deschide ciclul de romane amintit, are ca punct nodal orașul Cernăuți, locul de intersecție al atâtor culturi, unde se întrepătrund Estul, Centrul și Sud-Estul Europei.
Timpul fizic și timpul amintirii
În timpul fizic, acțiunea cărții se plasează începând cu martie 1944, continuând pentru câteva luni, marcată fiind de importante sărbători religioase – Paște, Buna Vestire, Înălțarea Domnului, Sfânta Treime. Retragerea trupelor germano-române și reocuparea rusă produc schimbări profunde în viața pașnicului oraș cosmopolit. Radiografia mezalianței dintre Marta, cu origini germane și protoiereul Filip Skawronski (cu tată huțul și mamă româncă) se suprapune peste războiul care a năruit destine.
Timpul amintirii acoperă cu precădere patru-cinci ani din trecut, în special momentul primei ocupații sovietice – „blestemata zi de 28 iunie 1940”. Nu sunt o fană a romanului istoric, însă Cântecul mării mi-a trezit interesul pentru cele întâmplate cu 80 de ani în urmă, pentru istoria noastră mai puțin cunoscută sau poate uitată. Autenticitatea și fragilitatea personajelor m-au determinat să empatizez profund cu ele, să le simt neliniștile, fricile, speranțele firave.
Mozaicul etnic
Destinele individuale ale eroilor se împletesc cu destinul istoric al orașului și al provinciei. Atmosfera din Cernăuți e surprinsă cu mare atenție la detalii toponimice și mozaicul etnic. Oleg Serebrian excelează în descrierea relațiilor așezate dintre români, evrei, polonezi, ucraineni și nemți; nu întâmplător apar în roman mai multe familii mixte. Evenimentele vor schimba acest echilibru și le vor determina pe fiecare în parte să-și caute căi de salvare.
În antiteză cu vremurile bune de altădată, autorul își surprinde personajele într-un moment dificil al istoriei, când sunt nevoite să ia decizii grele. Reacțiile lor vin să-mi confirme ideea că adevărata față a unui om o poți cunoaște doar în situații de cumpănă. Impresionante sunt scenele legate de refugiu, de compromis cu puterea și ceea ce a apărut mai rar în literatura noastră, pactul reprezentanților bisericii cu puterea sovietică.
Ce fel de roman e acesta?
E un roman istoric? Da, deoarece cadrul istoric este extrem de bine și de sugestiv exprimat, în narațiune dându-și mâna istoricul bine documentat cu naratorul talentat.
E un roman psihologic? Da, pentru că examinează conștiințele personajelor luate de tăvălugul istoriei, oameni obișnuiți puși în situații excepționale.
În plus Cântecul mării reprezintă și o meditație filosofică asupra binelui și răului.
„Noi credem că marea bătălie din Univers se dă între Bine și Rău. Dar răul există oare cu adevărat? Nu e doar o «mărime» a binelui? Ce e rău pentru unii poate fi bine pentru alții. Ce ni se pare rîu acum s-ar putea transforma în bine cândva, altundeva. Poate pentru noi, dar poate pentru altcineva. De fapt, teologia persistă de două mii de ani într-o greșală atât de evidentă: rivalul «Binelui» nu e «Răul». E «Frumosul». Marea luptă se dă între «Bine» și «Frumos». Dumnezeu ne cheamă spre Bine, diavolul ne ademenește spre Frumos. De câte ori am preferat cu toții ce e bine în schimbul a ce e frumos?!”
Fiind a doua carte pe care o citesc semnată de scriitori basarabeni, după Iar dimineața vor veni rușii de Iulian Ciocan, observ cu că cele două cărți au în comun interesul pentru istoria relațiilor cu vecinul nostru din est. Este evident că lui Oleg Serebrian îi face mare plăcere să scrie, iar noi cititorii, reușim să păstrăm ceva din toată această istorie care se uită.
