Nu sunt un mare fan al cărților de călătorie, ca dovadă că între America ogarului cenușiu de Romulus Rusan și 27 de trepte a lui Tibi Ușeriu se întinde pentru mine un vid absolut. Iată că Leopardul zăpezilor (editura Polirom, 2020) achiziționat cu ceva timp în urmă, la primul impuls, mi-a depășit așteptările (în fond, de ce nu, mi-am zis, dacă tot e anul operelor premiate la clubul de lectură, lângă Goncourt și Nobel, vom adăuga și Renaudot).
Premiul Renaudot
Cu această ocazie, aveam să aflu că Leopardul zăpezilor a obținut Premiul Renaudot pe anul 2019; imediat m-am întrebat cine îl acordă, cui se acordă și de cât timp se acordă această distincție. Am aflat că se acordă anual, începând cu anul 1926, de către un juriu alcătuit din zece critici de artă. Constituie un fel de completare a premiului Goncourt, laureații fiind anunțați în aceeași zi și în același loc (restaurantul Drouant din Paris) cu câștigătorii Goncourt. Distincția este văzută ca o recunoaștere a originalității, calității artistice și impactului literar al unei opere de limbă franceză. Voi enumera câteva titluri ce au fost traduse în limba română:
- Hoții de frumusețe – Pascal Bruckner (1997) la editura Trei
- Necazuri cu școala – Daniel Pennac (2007) la editura Polirom
- Un roman francez – Frédéric Beigdeber (2009) la editura Pandora M
- Limonov – Emmanuel Carrère (2011) la editura Trei
- Primul sânge – Amélie Nothomb (2021) la editura Trei
- Jacaranda – Gäel Faye (2024) la editura Trei
În căutarea spiritului muntelui
În timp ce pândește alături de Vincent Munier bursucii în Franța natală, autorul Sylvain Tesson (geograf, scriitor, ziarist) trăiește una din cele mai frumoase seri din viață. Călătorul neobosit se decide să-l însoțească pe cel mai mare fotograf de animale sălbatice într-o expediție în Tibet, pe urmele leopardului, „un spirit al muntelui coborât în vizită pe Pământ, un vechi locatar pe care furia omului îl împinsese la periferii”. Leopardul zăpezilor reprezintă un soi de jurnal al acestei expediții de nici o lună de zile, la altitudini de 4000-5000 de metri, înfruntând temperaturi de până la -35°C.
Pânda și răbdarea
Se va dovedi că în aventura asiatică pânda joacă un rol important, iar virtutea răbdării este esențială. Nu m-am gândit vreodată că pânda poate fi privită din atâtea unghiuri diferite.
Pânda e văzută ca o credință modestă sau ca o rugăciune; ori ca un mod de a te comporta – „în felul acesta, viața nu trece ca și cum nu s-ar întâmpla nimic”.
În pânda îndelungată doar tăcerea e permisă – „fără gesturi, fără zgomote, fără nicio mișcare, fără cuvinte, fără melancolie”. Grandoarea statului la pândă îl aduce pe narator în apropierea ființelor dragi dispărute – mama decedată și iubita pierdută. Urmărirea leopardului, animalul inabordabil, constituie o poartă de intrare către cufundarea în amintiri. Ori o conexiune (neașteptată!) cu așteptarea lui Swann, cel iremediabil îndrăgostit de Odette, eroina proustiană.
Contemplarea jivinelor
„A contempla jivinele te proiectează în fața propriei oglindiri inversate. Animalele întrupează voluptatea, libertatea, autonomia la care noi am renunțat”.
Sylvain Tessier reușește să lege într-un mod original și natural, descrierea peisajelor cu „aer neurastenic” cu meditații asupra destinului omenesc. De la întâlnirea cu iacii, numiți aici drung, „nave mițoase cu coarne supradimensionate” autorul glisează la gânduri despre starea omului modern.
„Destinul acestui drung seamănă cu o alegorie a modernității: violența, forța, misterul și gloria se retrăgeau din această lume. Omul din orașele Occidentului tehnologic se domesticise și el. Puteam să-l descriu, eram reprezentantul lui perfect. La căldurică în apartamentul meu, supus propriilor ambiții electromenajere și ocupat cu încărcarea telefonului, a tabletei etc., renunțasem la frenezia vieții.”
Apariția providențială a leopardului zăpezilor are un caracter sacru, conducându-l pe Tesson într-un paradis la -30°C. Întâlnirea cu „visul efemer” generează întrebări despre propriul mod de viață. Care-i alegerea de urmat? „Să trăiești modest sub Căile Lactee sau să rumegi la cald în mirosul de nădușeală al semenilor?”
Simpatia pe care i-o trezesc naratorului peisajele lipsite de nuanțe și climatul dur, îi generează o teorie geo-psihologică, în care „peisajele sunt cele care determină credințele”. În acest cadru auster, animalele sălbatice sunt privite de către om, dar la rândul lor ele „supraveghează lumea, la fel cum garguiele controlează orașul de la înălțimea orașelor.” Iar de aici Sylvain Tessier mai face un pas și ne trimite spre lucrările pictoriței naive Séraphine de Senlis, din ale cărei picturi „suntem urmăriți de ochii larg deschiși ai unor chipuri nevăzute”. Așa ajungem la reprezentările artistice ale leopardului în picturile lui Corot și Fernand Khnopff sau la sculpturile lui Paul Morand, Bugatti ori Prost.
De la instincte la genii
Iacii, „navele unui timp încremenit”, cu aceleași instincte milenare, sunt văzuți ca o rasă pură, expresie a naturii imuabile. Omul, derutat de prea multe instincte contradictorii, suferă de incertitudinea sa genetică, care vine cu un preț: nehotărârea. Drama omului modern se revelează din nerăbdarea/blestemul de a alege între multiple posibilități.
„Geniile omenirii au fost cei care și-au ales o cale unică, fără să devieze. Hector Berlioz vedea în ideea fixă condiția geniului. El condiționa calitatea unei opere de unicitatea motivului ei. Dacă vrei să rămâi în posteritate, e mai bine să nu alergi din floare în floare. Animalul sălbatic se cantonează din necesitate în mediul pe care hazardul i l-a rezervat. Codificarea lui genetică îl predispune să supraviețuiască în propriul biotop, oricât i-ar fi de ostil. Și această adaptare îl face suveran. Suveran pentru că e lipsit de dorința de a se afla în altă parte. Animalul – o idee fixă!”
Sylvain Tesson – un maestru al metaforelor
Sylvain Tesson stăpânește un stil concis, împănat cu metafore sugestive capabile să transmită cititorului imagini percutante. Leopardul zăpezilor abundă în imagini poetice, pline de prospețime și naturalețe.
Vedem cu ochii minții „heraldica Asiei Centrale: un șir de animale sălbatice aflate la poalele unui turn plasat pe un versant.” , hermionii – „statuete de porțelan pe un gheridon” sau doi masculi de antilopă chiru care „își izbeau coarnele: clinchet de porțelan pe o ceașcă de lemn”. Descrierile nu sunt lungi și obositoare, ci surprind în câteva cuvinte esența locului, a unui râu înghețat – „mulțime de porțelanuri sparte cu bocancii” ori a unei stări pasagere – „respiram reziduuri infime, cerul avea miros de cremene”.
Sper că am reușit să transmit încântarea pe care mi-a produs-o acest jurnal de călătorie, nu atât prin aventurile în spații ostile, cât prin călătoria interioară pe care a declanșat-o. Nu în ultimul rând, stilul său elegant și metaforic m-a cucerit.
De aici se poate achiziționa cartea la un preț promoțional