Ca orice om de o anumită vârstă, care se respectă, am citit „la vremea mea” faimosul roman al lui Scott Fitzgerald, Marele Gatsby, iar apoi am văzut și celebrul film cu Robert Redford și Mia Farrow în rolurile principale. De curând, opera de ficțiune Alabama Song m-a adus din nou în apropierea nonconformistului cuplu Zelda și Scott Fitzgerald. A fost ocazia perfectă de a reciti o altă capodoperă a autorului, publicată la aproape 10 ani după Gatsby și anume Blândețea nopții.
Este povestea declinului carismaticului doctor Dick Diver, expat american trăitor în anii următori Primului Război Mondial în cercuri înalte europene. În mod cert, personajul Dick Diver constituie o reflexie a experienței autorului care și-a petrecut mult timp pe Riviera Franceză, la Paris sau în spațiul elvețian.
Cartea întâi mi-a produs o stare de insatisfacție, nu am reușit să mă apropii afectiv de personaje, căci nu înțelegeam ce resorturi au acțiunile lor. Narațiunea este prezentată din perspectiva tinerei actrițe Rosemary, inclusă pe nepregătite în cercul unor tineri americani ce petrec pe malul Mării Mediterane. Fitzgerald insistă pe impresii încărcate de emoții, dincolo de care cititorul trebuie să deslușească adevărata față a protagoniștilor. Societatea frivolă se dovedește subjugată de Dick Diver (secondat de frumoasa lui soție, Nicole), omul care dezlănțuie „carnavale de afecțiune, punând în acțiune capacitatea sa de acțiune”.
„Câștiga pe oricine, de îndată, cu o considerație și o politețe desăvârșite, care se manifestau atât de repede și de intuitiv încât nu puteau fi constatate decât după efectele lor. Și atunci, fără nici un fel de precauție, pentru ca să nu lase prima înflorire a afecțiunii să se ofilească, își deschidea porțile lumii sale încântătoare.”
Ce-i cu acești oameni artificiali? Care-i povestea cuplului Dick-Nicole? Care-i motorul vieții lor?
Cartea a doua începe să răspundă treptat la aceste întrebări; ea prezintă, într-o suită de flashbackuri, istoria cazului Nicole. Perspectiva se schimbă, îl vedem pe Dick, neatins de pana războiului, încărcat de preaplinul „iluziilor tinereții și a puterilor veșnice”, apoi uzat de anii în care și-a susținut soția să-și depășească crizele. De această dată narațiunea devine mai clară, deslușim mecanismul de formare și funcționare a cuplului de aur, unde medicul e legat de pacient, soțul afectuos de soția bolnavă. Se dezvoltă tema bolii, ca instrument de putere, abil infuzată de autor.
„..într-un fel sau altul, Dick și Nicole ajunseseră o singură ființă omogenă, nu opunându-se, ci completându-se; ea era de asemenea și ființa lui Dick, era seceta care-i usca măduva din oase. El nu mai era în stare să-i privească dezintegrările fără să ia parte la ele.”
Atmosfera capătă o tentă din ce în ce mai melancolică, pe măsură ce Dick se pierde pe sine însuși. Suspansul crește. Ce se va întâmpla cu Dick? Cum va trece cuplul prin furtuni?
În Cartea a treia „destinul lui Dick se împlinește în contopirea cu blânda noapte americană a nordului anonim, după «lunga vară fierbinte» a cosmopolitului sud european”. (din postfața Mihaelei Anghelescu Irimia la ediția 2001 a editurii Polirom).
Blândețea nopții dă seamă despre pesimismul și degringolada „generației pierdute”, ai cărei reprezentanți centrali au fost Scott Fitzgerald și Ernest Hemingway. Stilul de viață libertin al protagoniștilor, însoțit de alienare, generează meditații despre căutărea fericirii, fidelitate, atașament și autenticitate. Cartea cucerește prin „capacitatea sa de a prinde aroma unei perioade, parfumul unei nopti, o smulgere a unui cantec vechi, intr-o frază” (New York Times) S-a dovedit, așadar, că răbdarea mi-a fost pe deplin răsplătită cu această sofisticată bijuterie literară!
De aici se poate achiziționa cartea