Evident, conform titlului, Intermitențele morții, este o carte despre moarte. O moarte tratată însă în cheie ludică, ironică, sarcastică chiar. Încă de la începutul cărții, autorul José Saramago ne prezintă „ipoteza” pe care se bazează povestirea sa: într-o țară necunoscută, în prima zi a unui an neprecizat, moartea decide să-și suspende activitatea.
„A doua zi nu a murit nimeni. Faptul, fiind absolut contrar regulilor vieții, pricinuia o imensă tulburare în spiritele oamenilor, efect justificat sub toate aspectele, ajunge să ne amintim că, în cele patruzeci de volume ale istoriei universale, nu exista o singură știre sau măcar un caz care să indice că s-ar mai fi întâmplat vreodată un asemenea fenomen, să treacă o zi întreagă, cu toate ale sale generoase douăzeci și patru de ore, socotindu-le pe cele diurne și nocturne, pe cele matinale și de seară, fără să se producă un deces din cauză de boală, o cădere mortală, o sinucidere dusă la bun sfârșit, nimic-nimic, absolut nimic. Nici măcar unul dintre acele accidente de mașină atât de frecvente în ocazii festive, când iresponsabilitatea veselă și excesul de alcool se iau la întrecere pe șosele ca să fie clar, o dată pentru totdeauna, cine e în stare să ajungă primul la moarte.”
Consecințele morții
După euforia începutului, țara se cufundă în haos și disperare. Analiza consecințelor morții dezvăluie apetența populară pentru catastrofal, spiritul gregar, duplicitate și mercantilism. În fraze lungi, ce constituie o adevărată marcă, autorul José Saramago critică necruțător societatea și biserica, incapabile să facă față situației de criză. Perspectiva nemuririi, adusă de noua situație de fapt, dă ocazia scriitorului să mediteze asupra condiției umane. Personajele rămân „agățate între cele două lumi – a viilor și a morților”. Această stare intermediară devine o metaforă pentru fragilitatea existenței și pentru incapacitatea oamenilor de a accepta limitele propriei vieți.
După ce se autosuspendă câteva luni, producând o adevărată degringoladă, moartea își reia activitatea cu reguli noi. „.. de acum încolo, toți aveau să fie anunțați dinainte că mai dispuneau de o săptămână de viață, până la scadență, ca să spunem așa, ca să-și rezolve problemele, să-și facă testamentul, să-și plătească impozitele restante și să-și ia rămas bun de la familii și de la prietenii mai apropiați.” Toate aceste episoade fantasmagorice, descrise în amănunțime, pulsează în mod paradoxal, de vivacitate. Cititorului i se deschide apetitul pentru a privi într-o lumină nouă chestiuni aparent banale, intrate în mentalul colectiv. Saramago parcă vrea să ne atenționeze că moartea dă un sens vieții.
Ierarhia morții
O scenă surprinzătoare a reprezentat-o discuția dintre ucenicul filosof și spiritul care planează deasupra apei. Ei caută răspunsuri la întrebarea: moartea e aceeași pentru toți? Reflecțiile lor privind ierarhia morții m-au tulburat și mi-au dat materie primă pentru moara gândirii. Dacă plantele mor ca niște versuri, fără zgomot, animalele se sfârșesc împletind instinctul și teama. Oamenii sunt singurii care-și imaginează sfârșitul înainte să vină, transformând moartea într-un ritual încărcat cu neliniște. În ultima parte a cărții, moartea devine un personaj aproape uman, capabil de slăbiciuni și ezitări, ceea ce subliniază ideea că moartea este inseparabilă de viață și de sensul existenței.
În această alegorie complexă, autorul folosește un scenariu fantastic pentru a satiriza societatea și pentru a medita asupra semnificației vieții și inevitabilității morții.
Intermitențele morții, publicat în 2005, reprezintă unul din ultimele romane ale portughezului José Saramago (1922-2010). Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, în 1998, a avut o bogată activitate literară – a scris poeme, cronici literare și politice, piese de teatru, romane, eseuri. Printre lucrările de referință care i-au consolidat reputația, menționez:
- Ridicat de la Pământ (1980)
- Memorialul mănăstirii (1982)
- Eseu despre orbire (1995)
- Evanghelia după Isus Cristos (1991)
- Eseu despre luciditate (2004)
În concluzie, Intermitențele morții s-a dovedit pentru mine o carte foarte interesantă, care m-a determinat să mă gândesc la fragilitatea vieții și la sensurile pe care le căutăm în aceasta, știind că nu suntem nemuritori.
De aici se poate cumpăra cartea