În așteptarea izbăvirii (Jurnal politic 1976-1989)

În așteptarea izbăvirii (Jurnal politic 1976-1989) este un volum de memorii și reflecții al distinsului profesor dr. Valentin Popa. Apariție recent publicată la Editura Istros a Muzeului Brăilei „Carol I”, cartea oferă o perspectivă profundă a vieții din perioada regimului comunistă. Participând la lansarea din aprilie 2026, în prezența unui grup de liceeni,  m-am gândit cât de prețioasă este această mărturisire pentru tinerele generații care nu au cunoscut timpurile de tristă amintire. Iar pentru cei maturi, cei care am trecut prin „epoca de aur”, jurnalul reprezintă o binevenită reamintire…

O profesiune de credință

Jurnalul debutează în vara anului 1976 cu „Reflecții despre libertățile democratice” în care Valentin Popa face o clară profesiune de credință privind slujirea adevărului – autorul își propune explicit să realizeze un „document al adevărului”. În plus, onestitatea îl obligă să caute să anuleze sau măcar să limiteze subiectivitatea. Eu pot spune, cu mâna pe inimă, că demersul i-a reușit. Stă dovadă chiar o întâmplare din toamna anului în care debutează însemnările, întâmplare care-l afectează direct pe autor și care-l determină ca timp de mai multe luni să nu scrie nimic în jurnal. Motivul? Nu s-a simțit în stare să redea obiectiv evenimentele, a trebuit să ia distanță pentru a prezenta la rece faptele. Impresia de onestitate și autenticitate este întărită de reproducerea „cântecului de lebădă” al profesorului de științe sociale, cuvânt de la consfătuirea cadrelor didactice care lucrau în domeniul științelor sociale și cu activiști din domeniul propagandei.

Am remarcat că tonul însemnărilor se menține echilibrat, sobru, împănat cu amară ironie. Niciun moment nu e revendicativ sau ranchiunos, deși poate unele situații ar fi justificat aceste atitudini. Perspectiva lui Valentin Popa privește cursul politicii interne, pe baza unor evenimente politice importante (teze, plenare, congrese) și a unor măsuri legislative pe care le analizează în amănunt. Situația economică din ce în ce mai dezastruoasă, criza energetică, cultul personalității formează tabloul complex al „răului actual”. Dacă la începutul însemnărilor, autorul pare că încă mai are speranțe de destindere a regimului, începutul anilor 1980 marchează o anume radicalizare. El scrie despre „caracterul samavolnic al deciziilor clicii conducătoare” sau califică crearea Frontului Democrat al Unității Socialiste drept „o năzbâtie emanată din creierul Conducătorului”. Dezamăgit, autorul declară că „după îndelungi frământări, a început să-mi devină evident faptul că realitatea politică actuală s-a alterat atât de mult încât nu mai seamănă – decât caricatural – a comunism”.

Discuții politice și radicalizare

Tonul memorialistului se animă atunci când are ocazia să participe la discuții politice deschise, necenzurate despre problemele arzătoare ale actualității. La Sadu, în toamna anului 1979, autorul împărtășește idei interesante cu colegi de facultate și profesori, parteneri competenți și de încredere.

Interesante mi s-au părut și referirile la evenimentele politice din statele vecine și mai ales din Polonia. Bazate pe știri publicate în ziarele vremii sau ascultate la posturi de radio străine, reflecțiile introduc România în contextul mai larg al țărilor comuniste și al mișcării mondiale pentru socialism. Să nu uităm că românii din acele timpuri priveau cu interes și mai ales cu admirație lupta (pașnică) pentru democrație a sindicatului polonez Solidaritatea.

Am constatat că multe din neplăcerile acelor ani le-am uitat, însă În așteptarea izbăvirii mi-a dovedit că pe multe nu le-am știut. Spre exemplu, cât de departe se mergea în pregătirea mărețelor congrese.

„Timp de mai bine de o lună, mulți ziariști au fost obligați să-și lase meseria de o parte și să redacteze cuvântări pentru delegați. Probabil că aceste cuvântări s-au repartizat, printre altele, în mod aleatoriu (în special la vorbitorii mai puțin importanți); așa s-ar putea explica de ce cuvântările semănau atât de mult unele cu altele, de ce nimeni nu a spus nimic în tot timpul Congresului. Faptul că instituția congresului constituie o piedică neplăcută în calea politicii autoritare, de dictatură, mi-a fost confirmat de profesorul T. Bugnariu.”

Nerăbdarea izbăvirii

Din finalul jurnalului răzbate nerăbdarea autorului, care presimte schimbarea și așteaptă izbăvirea. Pe parcursul anului 1989 urmărește cu febrilitate evoluțiile reformiste, uneori fulminante din U.R.S.S., China, Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, Moldova și Bulgaria vecină. La doi ani de la revolta de la Brașov observă că au mai rămas doar „trei fantome ale comunismului”: România, Cehoslovacia și Albania. Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român din noiembrie 1989 îi apare ca „o mașină odioasă” care trebuie să asigure realegerea lui Ceaușescu.

Cu ultimele notații despre Revoluția din decembrie 1989 din România am încheiat cu regret În așteptarea izbăvirii (Jurnal politic 1976-1989). Ghidată de autor, am parcurs cartea cu nesaț, pe urmele tinereții mele într-o lume chinuită, alienată și profund viciată. Valentin Popa mi-a oferit într-o manieră sobră și bine documentată o analiză critică a situației politice (și nu numai!) din țara noastră în anii premergători izbăvirii noastre. Lectură plăcută!

De aici se poate achiziționa cartea

Tags: jurnale/memorii