Totul a început cu autobiografia Sophiei Loren, Ieri, azi, mâine. Viața mea pe care am citit-o cu mare plăcere și care m-a determinat să vreau să văd un film cu actrița, un film pe care nu-l mai văzusem. Din lunga listă a filmelor în care a jucat m-am oprit la Il viaggio, pentru că juca în compania altui mare fascinant actor, Richard Burton. Din păcate, Il viaggio (1974), o dramă pe fundalul anilor premergători declanșării primului război mondial, mi s-a părut un film banal despre care am considerat că nu merită să scriu. În Călătoria, regizat de Vittorio De Sica, chimia dintre cei doi protagoniști nu pare să funcționeze prea bine. Sophia Loren este frumoasă, expresivă, dramatică (poate prea dramatică!), iar Richard Burton oarecum neimplicat în interpretarea rolului său.
Aceste impresii mi-au fost confirmate când am recitit fragmentul din cartea Sophiei în care-l prezintă pe Richard. Portretul reușit din lumini și umbre m-a convins că merită să-l transcriu pentru cei care vor avea răbdarea să-l citească.
„Într-o dimineață de aprilie, tocmai terminasem de alăptat și mă bucuram pe terasă de timida sosire a primăverii. În cele din urmă sătul, Edo dormea, pe când Cipi îmi solicita cu insistență atenția ca să compenseze prezența frățiorului care, poate, pe undeva, îl făcea gelos. Atunci Ines mi-a dat telefonul să răspund unui apel bizar.
– Sophia? Is it you? This is Richard speaking.
– Richard?
– Yes, Richard, Richard Burton!
Nu ne văzuserăm niciodată și nu mă așteptam să mă sune, însă m-a încântat felul lui spontan, transparent. Și ce voce. Spărgea receptorul, dacă se poate spune așa.
Știam, firește, că vom lucra împreună și abia așteptam să îl cunosc pe unul din zeii Olimpului meu. Însă lui nu i-a fost de-ajuns și a mai făcut un pas.
– Dacă ați fi de acord, aș veni să stau la voi înainte de începerea filmărilor. Știi, trebuie să mă refac și nu-mi vine să stau la hotel… Nu m-ar lăsa să respir.
Așa era, povestea lui tumultoasă cu Elizabeth Taylor era în toate revistele, iar lăcomia ziariștilor și a paparazzilor nu ar fi lăsat să scape o asemenea delicatesă. În rest, Villa Sara avea o casă de oaspeți frumoasă, care ne permitea să găzduim rude fără să ne încurcăm unii pe alții.
– Ești binevenit, Richard, am răspuns eu fără ezitare, bucuroasă să îi pot fi de folos.
A sosit cu anturajul lui, care cuprindea medic, infirmieră și secretară. Adevărul era că încerca să se dezintoxice de alcool, nu numai de dragostea pentru frumoasa lui Cleopatra cu ochii violeți. Nu reușea să vorbească decât despre ea, iar eu îl ascultam cu răbdare. Adesea lua masa cu mine și cu copiii pe marginea piscinei și curând ne-am împrietenit. Cipi s-a îndrăgostit de el, împreună erau o pereche ciudată.”
…
„Galez, penultimul dintre cei treisprezece copii ai unui miner, ajunsese să frecventeze Oxfordul și să studieze actoria. Mereu împărțit între teatru și cinematograf, mare fustangiu și băutor încă de tânăr, se îndrăgostise de Elizabeth la filmările pentru Cleopatra, iar curând după aceea, în 1964, își părăsise soția ca să se căsătorească cu ea. Tocmai în aceste prime luni ale anului 1973, menajul lor ajunsese la o criză, care, într-un an de zile, avea să-l aducă la divorț. Divorț care nu avea să-i împiedice să se recăsătorească în 1975, și să se despartă definitiv în 1976. Fiecare an marcat de o surpriză.
Cât a stat la Marino, Richard a fost un pachet de nervi, poate din cauza regimului de dezintoxicare pe care îl urma. Însă, oricum, era simpatic, strălucitor, afectuos, un vulcan de idei și citate. Dragostea lui pentru literatură deborda și să-i fii în preajmă era o experiență unică.
Totuși – știu, nu e ușor de acceptat – și el a fost victima abilității mele la Scrabble. Deși era foarte cult și avea un vocabular bogat, a trebuit să cedeze, ca și Peter, supremației mele. Rămânea fără cuvinte în fața evidenței și se uita la mine zăpăcit. Eu râdeam satisfăcută și mă bucuram de triumf.”
Recenzia autobiografiei Sophiei Loren – Ieri, azi, mâine. Viața mea„Jucam ca să ne treacă vremea, în așteptarea începerii filmărilor. Când tocmai ne pregăteam să începem Il viaggio, condițiile de sănătate ale lui De Sica s-au înrăutățit și a fost silit să facă o operație care a amânat cu o lună începerea filmărilor. Richard era de-acum al casei, Cipi îl striga unchiule, Edoardo se uita la el cu gura căscată, cu uimirea tipică nou-născuților. Deși eram amândoi îngrijorați pentru Vittorio, cultivam această prietenie domestică, alcătuită din jocuri, glume și destăinuri. Iar el părea să-și fi găsit echilibrul, care însă nu era destinat să dureze.
În vinerea dinaintea începerii filmărilor, a venit, fatal, un telefon de la Los Angeles.
– Mă operează mâine. Richard, trebuie neapărat să vii.
Glumește, mi-a venit să spun, dar m-am oprit la timp. În fond, nu era treaba mea și făceam bine să nu mă implic.
Probabil că el mi-a citit gândul și mi-a răspuns în liniște, cu ochi neputincioși:
– Ce vrei să fac? Firește că nu-i pot spune nu!
Carlo a înțeles situația și, ca întotdeauna, a tăiat nodul gordian:
– Du-te, du-te, numai să fii luni-dimineață pe platou.
Richard a plecat, a zburat cincisprezece ore dus și cincisprezece ore întors doar ca să o țină câteva minute de mână. Însă și-a făcut datoria, s-a împăcat pe sine și a fost prezent punctual la prima filmare.
După câteva săptămâni, s-a întâlnit cu Liz la Roma și a stat puțin cu noi și puțin într-un hotel. O undă electrică anormală, un electron liber, o săgeată trasă drept în inima lui suferindă: iată ce era pentru el.
Când am început Il viaggio, Richard era acolo, dar mintea îi călătorea în altă parte. În căutarea unei soluții la problemele sale, dar care, în acel moment, părea imposibil de găsit.
Poate a găsit-o, chiar dacă provizoriu, după câtva timp și nu a ezitat să-mi spună.”
O decizie benefică noua cititorilor…