Debutul regizoral (lung metraj) al actriței Maggie Gyllenhaal, The Lost Daughter, reprezintă adaptarea cărții Fiica ascunsă scrisă de Elena Ferrante. Apărut pe ecrane în 2021, filmul s-a bucurat deja de o mulțime de nominalizări și premii naționale și internaționale. Dar să vedem despre ce e vorba, nu înainte de a revedea impresiile la roman (https://carti-si-filme.ro/fiica-ascunsa/).
Firul narativ
Leda (Olivia Colman), o profesoară de literatură comparată de patruzeci și opt de ani, își petrece vacanța pe o insulă grecească. Întâlnirea cu o tânăra mamă și fetița ei, îi redeșteaptă amintiri puternice din urmă cu aproape douăzeci de ani. Filmul nu are multă acțiune, punând accent pe retrăirea maternității și a infidelității protagonistei din anii tinereții. Povara abandonului celor două fiice este dezvăluită de-abia în final. Sentimente de angoasă, tristețe, vinovăție sunt redate cu măiestrie de Olivia Colman. Personajul Ninei, interpretat de Dakota Johnson, aduce o notă de ambiguitate casnicei în pragul depresiei. Jessie Buckley realizează în rolul tinerei Leda portretul complex al unei femei copleșite de povara creșterii a doi copii mici, care-i fură toată energia, forța și imaginația.
De la carte la film
Dacă de obicei treceam de la film la carte, în cazul Fiicei ascunse am procedat invers. La prima vedere aș spune că scenaristele (regizoarea și autoarea romanului) s-au îndepărtat mult de litera cărții, dar nu și de spiritul său. Au schimbat numele unor personaje, locul acțiunii și au dezvoltat doar una din teme. Numele dat eroinei principale nu este întâmplător – Leda, provine din mitologia greacă. Soția răpitor de frumoasă a regelui Spartei, Leda, este cucerită de Zeus, transformat în lebădă; unele surse afirmă că ar fi rezultat doi copii din această unire.
Leda din film își abandonează soțul și cele două fetițe, în favoarea unei iubiri copleșitoare pentru un bărbat care o venerează atât intelectual, cât și sexual. Prețul pe care l-a plătit pentru acest intermezzo nemaipomenit se dovedește a fi fost destul de mare. Alternarea momentelor ce preced despărțirea de căminul intrat în rutină, cu reflecția (la anii maturității) asupra dificultăților maternității sunt sugerate cu mijloace non-verbale. Aici cred că stă puterea filmului față de carte – în extragerea impresiilor pe care regizoarea le dezvoltă.
Să vezi copiii așa cum sunt, nu cum ți-ai dori să fie
Abordarea lui Maggie Gyllenhaal pune accent pe partea nu tocmai roz a rolului de mamă, ne determină să reflectăm la cum ne vedem copiii. The Lost Daughter îmbogățește sursa de inspirație care este romanul Fiica ascunsă prin „carnea” personajelor, imagine, muzică și cadrul natural (exploatat în mod echilibrat). S-a dovedit că vizionarea filmului, urmată de lectura cărții a fost pentru mine o alegere reușită!
Recenzie Prietena mea genială de Elena Ferrante
Recenzie Povestea noului nume de Elena Ferrante