Am ajuns la Bărbați fără femei de Haruki Murakami, după ce am vizionat filmul Drive my Car (Oscar pentru cel mai bun film străin în 2021), inspirat de câteva povestiri din volumul menționat. De fapt, cartea este o culegere de șapte povestiri în care autorul „desenează relieful interior al unor bărbați care fie au pierdut, fie n-au avut nicicând pe cineva”(conform prezentării de pe coperta posterioară).
Apreciat și prolific scriitor japonez, Haruki Murakami (născut în 1949) a devenit cunoscut pentru romanele sale Pădurea norvegiană, Cronica păsării-arc, În căutarea oii fantastice, La sud de graniță, la vest de soare, Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă, 1Q84 și am enumerat doar câteva. Mai puțin cunoscută, proza sa scurtă constituie o dovadă că esențele tari se păstrează în recipiente mici. Într-un interviu publicat de curând în Observator cultural, Isabel Allende asemăna romanul cu o tapiserie, iar proza scurtă cu o săgeată ce trebuie să aibă direcție, viteză și intenție – „tragi o dată și s-a terminat”.
În cele șapte povestiri din Bărbați fără femei acțiunea propriu-zisă pare mai puțin importantă, importante sunt personajele cu experiențele lor sufletești. Personajele de gen masculin își revizitează trecutul, reconsiderându-l dintr-o altă perspectivă. Căutarea eului profund prin răscolirea amintirilor aduce la suprafață întrebări, frământări și regrete. Tema pierderii unei ființe apropiate domină volumul, iar motivul infidelității/trădării feminine se regăsește cu o excepție în toate povestirile.
Revenind la sursele de inspirație ale filmului, le-am regăsit în Drive my Car, Șeherezada și Kino. În toate aceste povestiri, naratorul este un bărbat matur care povestește la persoana a III-a despre femei importante din viața lui. Poate fi soția care a murit de cancer sau nevasta adulteră ori o femeie cu care a avut o relație apropiată o bucată de timp.
La mulți ani de la decesul soției, eroul din Drive my Car trăiește remușcarea că nu a înțeles-o în profunzime. Preocupat de cauza infidelității nevestei, Kafuku se învinovățește de existența unei pete oarbe, care l-a împiedicat să vadă o parte importantă din ea, rămasă „ca un seif mic și trainic scufundat pe fundul mării”.
Șeherezada, o femeie adulteră, retrăiește la cote maxime o iubire adolescentină, efectul asupra amantului său fiind că-și uită grijile și amintirile neplăcute. Întristarea bărbatului la gândul că relația cu Șeherezada se va încheia, nu face decât să amplifice nota de ambiguitate și mister ce învăluie povestirea.
Înăbușirea emoțiilor cauzate de infidelitatea soției și de divorț îl domină pe Kino din narațiunea cu același nume.
„Când ar fi trebuit să simt durere adevărată, mi-am înăbușit niște emoții vitale. Am evitat să dau piept cu realitatea, pentru că nu voiam să simt nimic intens, și așa am ajuns să port în mine o inimă goală, fără miez. Șerpii au descoperit locul acesta și încearcă să-și ascundă acolo inimile lor care pulsează reci.” (Kino)
Visul se îmbină aici cu realitatea, într-un amalgam neliniștitor și încărcat de zădărnicie.
Când naratorul povestește la persoana I, el consemnează cu sobrietate fapte cunoscute sau discuții ce creionează personajul principal. Spre exemplu, în Yesterday este caracterizat în tușe umoristice aspirantul la studenție Kitaru, iar în Organul independent un distins medic estetician – Tokai. Atât Kitaru, cât și Tokai sunt profund preocupați de evoluția relației cu iubitele din viața lor.
Maturizarea, prietenia și iubirea sunt reevaluate peste ani. Declanșatorul e celebra melodie a formației Beatles, Yesterday. Propunerea unui „schimb cultural” care i se face naratorului de către excentricul Kitaru reprezintă ocazia de a glosa despre căutarea unor noi oportunități în viață.
„Un copac, ca să crească puternic are nevoie să treacă printr-o iarnă aspră. Dacă trăiește mereu într-o climă caldă și plăcută, nu-i apar nici măcar inelele de creștere”. (Yesterday)
În Organul independent asistăm la suferința profundă a eroului principal „legat de barca nepotrivită”. Criza sentimentală îl aruncă pe doctorul Tokai într-o criză de identitate – „cine sunt eu, mă tot întreb în ultima vreme”.
„Ajungi la o vârstă, ai un anume stil de viață, capeți o poziție socială și apoi se nasc în tine îndoieli profunde legate de valoarea ta ca om”. (Organul independent)
Ultima povestire din volum, Bărbați fără femei, oferă și o grilă de citire a celorlalte nuvele. „Pentru bărbații fără femei, lumea e un amestec vast și aspru, aidoma celeilalte fețe a lunii”. Imersiunea în subconștient a personajului principal aduce la suprafață impresii confuze, care-i întăresc starea de răceală, sfâșiere și singurătate. Referințe muzicale atât de dragi autorului abundă în această povestire (dar și în Kino); de altfel, în tinerețe, Murakami a fost proprietarul unui club de jazz!
În volumul Bărbați fără femei, naratorul dezvăluie perspectiva sa asupra personajelor feminine, care în general rămân înconjurate de o aură de mister, fără să aflăm multe despre motivațiile comportamentului lor. La această impresie concură și faptul că majoritatea eroinelor nu au nume; ele sunt însă apreciate pentru momentele de intimitate (nu doar fizică) pe care le împărtășesc cu partenerii lor. Întâmplările devin un pretext pentru bărbații care-și dezvăluie trăiri legate de singurătate, tristețea pierderii, devastarea produsă de trădare.
În cele șapte bijuterii Haruki Murakami îmbină realul cu imaginarul, trecutul cu prezentul într-o proză simplă, însă de mare complexitate emoțională, cu tușe de umor și mister.
Recenzia filmului Drive my CarHaruki Murakami și războiul din Ucraina
Frumos și instructiv!