În Franța regelui Ludovic al XIV-lea, Sabine de Barra este o artistă peisagistă non-conformistă. Ea este aleasă în mod surprinzător de maestrul peisagist André le Notre să amenajeze o grădină perfectă la Versailles. Pe parcursul creării „micului haos” între cei doi protagoniști ia naștere o frumoasă (și din păcate, previzibilă) poveste de dragoste. În fundal, de remarcat moravurile și atitudinile artificiale ale celor de la curte. Cu impresiile mele la A little chaos vă veți face o idee sumară despre acest film de vacanță.
Ludovic al XIV-lea a avut o domnie lungă de 72 ani. Perioada în care el a domnit a fost considerată un apogeu artistic în istoria Franței. Specialiștii consideră că „absolutismul Regelui Soare şi prosperitatea epocii sale îşi găsesc cea mai fidelă expresie la Versailles”. „Marele palat, cu grădinile sale splendide, arhitectura sofisticată şi designul interior, au constituit modalitatea artistică prin care el a înţeles să-şi demonstreze puterea nemărginită”.(revista Historia)
A little chaos, tradus la noi prin Haos la Versailles, are regia semnată de cunoscutul actor Alan Rickman. Kate Winslet, este expresivă în rolul Sabinei de Barra, iar Mathias Schoenaerts transmite farmec și mister personajului său.
A little chaos – Informații IMDBArticol Revista Historia despre Regele Soare