Am vrut să văd Adio, concubina mea! deoarece știam că este un film apreciat atât de publicul larg, cât și de critica de specialitate. A fost nominalizat pentru numeroase premii și a câștigat, printre altele, Premiul Bafta pentru cel mai bun film străin și Premiul Globul de aur pentru film în altă limbă decât engleza (ambele în 1994). A fost încununat și cu Palme d’or la Cannes în 1993. Regizorul se numește Kaige Chen.
Povestea „mică”
Sunt două niveluri ale poveștii în acest film tulburător. Este povestea „mică” a doi copii necăjiți care se întâlnesc în anii ’20 ai secolului trecut într-o școală dură ce formează actori de operă. Cheng Dieyi (Douzi) și Duan Xiaolou (Shitou) suportă violențe greu de privit, ca să ajungă maeștri în arta lor. După ani de antrenamente sălbatice, cuplul artistic devine cunoscut și apreciat – este un fel de marcă a Operei din Pekin. Viața chinuită pe care au dus-o și-a pus amprenta asupra lor, în special asupra lui Dieyi, prins în capcana unei relații homosexuale. Partenerul său de scenă își găsește o pereche feminină, însă se dovedește că Dieyi este extrem de gelos.
Povestea „mare”
Această poveste mică se topește în povestea „mare” a Chinei, ce-și va pune amprenta pe destinele celor trei personaje principale. Cei doi bărbați nu vor decât să-și ducă la perfecțiune arta lor, iar femeia aspiră la o viață liniștită de familie. Însă stăpânirea japoneză și apoi Revoluția Culturală au produs traume majore oamenilor care nu se potriveau cu noile „principii”. „Planul principal, pe care l-au pus în practică Gărzile Roşii, din august 1966, a fost eliminarea celor patru stâlpi antici ai societăţii chineze: vechile idei, vechile obiceiuri, vechile tradiţii şi vechea cultură” (Revista Historia). Eroii din Adio, concubina mea! considerați antirevoluționari și trădători trebuiau purificați. Arta lor veche trebuia distrusă.
Dezumanizare
Bătăile crâncene aplicate micilor învățăcei nu au reușit să-i dezumanizeze. Însă teroarea psihică și violența gloatei dezlănțuite și asmuțite din anii Revoluției Culturale au dat roade: prietenii se trădează, iar partenerii sunt renegați. M-au impresionat actorii Leslie Cheung, în rolul lui Dieyi și superba Gong Li, în rolul lui Juxian. Cu o tresărire a chipului sau o ridicare a sprâncenei reușesc să ne transmită emoțiile și frământările lor; sunt serviți și de costume, de machiaj, precum și de camera care-i urmărește deseori în prim-plan.
Măiestria realizatorilor
Adio, concubina mea! m-a introdus în lumea fascinantă a actorilor de modă veche de la Opera din Pekin, idolatrizați la vremea lor de public. Am aflat despre sacrificiile lor, despre decăderea și uitarea lor. Îmbinarea planului personal cu cel social-politic e făcută de regizor cu mare măiestrie – spre exemplu scena casnică în care Juxian cu Duan ard în timpul Revoluției Culturale cărți și înscrisuri compromițătoare, aruncând apoi niște biete cești fine, care ar putea trezi suspiciunea unei vieți burgheze. Muzica și dansul rafinat, ciudate pentru gusturile noastre europene, susțin această capodoperă care durează aproape trei ore!
Prezentarea filmului pe IMDb