Despre Ainda Estou Aqui (I’m Still Here) părerile publicului cinefil și ale specialiștilor au fost împărțite. O bună prietenă nu i-a dat prea multe stele, asemenea criticului Andrei Rus în cronica sa pe liternet.ro. În ceea ce mă privește, prefer să văd partea plină a paharului: acest film laureat cu Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 2025, cred că a meritat timpul pe care i l-am acordat (2h 17m).
Un dureros caz real
Înainte de a-mi justifica opinia, țin să amintesc că scenariul acestei melodrame social-politice se bazează pe cazul real al fostului parlamentar brazilian Rubens Paiva. Arestat și ucis în condiții neelucidate în timpul dictaturii militare din anii ’70, povestea lui a fost scrisă peste ani de către fiul său Marcello Rubens Paiva (ce se regăsește printre scenariști).
Regizorul Walter Salles, cunoscut pentru Central Station (1998) a pus în scenă cu succes această docudramă.
Trei jaloane temporale
Cronologic povestea e marcată de trei jaloane temporale: anii 1970-1971, anul 1996 și anul 2014. Prima parte, cea mai consistentă și cea mai încărcată de dramatism începe într-o notă luminoasă, tonică, traversată însă de câteva semne de avertizare. Spectatorul face cunoștință cu familia inginerului Rubens Paiva (Selton Mello), care crește împreună cu soția Eunice (Fernanda Torres) cinci copii frumoși și dezinhibați. Prietenii cu care împart bucuriile vieții întregesc acest tablou armonios, aproape idilic. Atmosfera de epocă e atent lucrată: costume, secvențe de reportaje TV, muzica îndrăgită de tineri (își mai amintește cineva de incendiarul Je t’aime… moi non plus?). Aflăm cu titlu oarecum pasager despre răpiri, schimburi de prizonieri, poliție extrem de agresivă, plecarea unor prieteni în exil. Iată o primă bilă albă.
Când lovește tragedia
Acesta nu constituie decât prologul, contextul în care ceea ce se va întâmpla devine o tragedie. Capul familiei pleacă să dea o declarație la o destinație necunoscută și nu se va mai întoarce niciodată. Ororile sunt doar sugerate și de aceea par și mai înspăimântătoare. Ajungem la miezul filmului. Soția lui Rubens suportă și ea represalii, apoi trebuie să ia viața în piept de una singură. Impresionantă mi s-a părut atitudinea mamei față de copiii debusolați și mai ales perseveranța cu care încearcă să afle ce s-a întâmplat cu soțul său. Și așa ajungem la a doua bilă albă pe care o acord interpretării Fernandei Torres, de o finețe și maturitate excepționale.
Interpretare de top
Actrița își stăpânește perfect mijloacele, cu care crează portretul unei femei calde, lucide și tenace. De altfel a fost recompensată pentru performanța ei cu Globul de Aur pentru cea mai bună actriță la categoria dramă în 2024.
Fernanda Torres este fiica legendarei actrițe Fernanda Monteverde, nominalizată la Oscar și câștigătoare a Premiului Emmy (Central Station, 1998). De altfel Torres a avut-o parteneră pe mama sa în Ainda Estou Aqui, unde senioarea o interpretează pe Eunice bătrână, bolnavă de Alzheimer. Torres este de asemenea scenaristă, editorialistă și scriitoare.
Teme incitante
Am lăsat la sfârșit a treia bilă albă pentru temele atinse în film și modul lor de abordare. Mă gândesc în primul rând la lupta pentru dreptate și aici Ainda Estua Aqui se întâlnește cu Argentina 1985 – același spațiu latino-american, aceeași perioadă sumbră, dictaturi militare cu răpiri, torturi și omucideri. În amebele situații, am avut în față o oglindă transfigurată artistic a unei zone geografice mai puțin cunoscute în mod direct de către noi, europenii.
Mi-am amintit anii dictaturii ceaușiste și m-am gândit cât de norocoși suntem că acum trăim într-o democrație.
Eroina exemplară
Eroina exemplară m-a impresionat prin încăpățânarea cu care urmărește adevărul despre moartea soțului ei. Această Vitoria Lipan de Brazilia nu-și găsește liniștea decât după mulți, mulți ani de insistențe.
Cred că o mare parte din forța protagonistei provine din existența copiilor și armonia familiei sale. Regizorul ar fi putut apăsa pe latura melodramatică, însă el evită cu dibăcie să stoarcă lacrimi de la spectator. Stoarce în schimb admirație pentru Eunice, femeia curajoasă, când aceasta cu inima frântă, la o fotografie de grup pentru un ziar străin, le repetă copiilor: Souriez!
I s-a reproșat filmului Ainda Estou Aqui că nu dezbate conflicte morale și că regizorul, un bun meșteșugar, a tratat subiectul prea academic. Eu, ca simplu spectator, cred că filmul cucerește prin mesajul său cald, umanist și mai ales prin măiestria interpretării Fernandei Torres.
Fișa filmului pe IMDb