Premiat cu Palme d’ Or în 2024, Anora (scenariul și regia Sean Baker) investighează lumea lucrătoarelor sexuale, analizată și în Tangerine (2015). Ani (pe numele ei adevărat Anora) lucrează într-un club de striptease din Brooklyn; fiind vorbitoare de limbă rusă, este solicitată să-și ofere serviciile tânărului Ivan, fiu de magnat. După o noapte de muncă grea, strălucirea nocturnă lasă loc vieții diurne a eroinei, pe care o descoperim urâtă, searbădă, sărăcăcioasă.
Ani aspiră la o viață mai bună, iar Ivan e dependent de sex și dă pe dinafară de bani (evident, ai părinților!). O sursă de comic rezultă din discuțiile celor doi, deoarece tânărul cunoaște aproximativ engleza, iar Ani e nevoită să apeleze la bilingvismul său. În prima parte a filmului protagoniștii se dedau unei vieți de huzur, fără grija zilei de mâine. În partea a doua, lucrurile se complică prin intervenția, directă sau prin interpuși, a părinților lui Ivan. Ritmul acțiunii se accelerează, iar secvențele abundă de umor, dezvăluind ciocnirea a două clase sociale și etnice.
Rușii sunt reprezentați în Anora într-o manieră destul de conformistă – amestec de brutalitate și inepție (cei doi bodyguarzi), în timp ce părinții formează un cuplu în care soția, amestec de egoism feroce, meschinărie și lustru, conduce după dictonul că banii rezolvă orice.
De remarcat faptul că Sean Baker nu-și urcă eroina pe un pediestal și nici n-o înjosește iremediabil, ci găsește linia de mijloc care-i conferă autenticitate personajului. Actrița Mikey Madison exprimă prin plasticitatea chipului său uimire, dezamăgire, umilință, furie. Totuși, eu cred că personajul Ani ar fi putut fi aprofundat prin examinarea trecutului și a trăirilor sale. Putem doar bănui care este motivația acțiunilor ei: inelul scump pe care-l primește de la Ivan ar simboliza visul american, care pe cât de ușor l-a obținut, tot atât de ușor îl pierde (în ciuda împotrivirii sale acerbe). Doar în finalul emoționant scenariul îi permite eroinei să-și elibereze sentimentele.
Personajul Ivan (Mark Eydelshteyn) mi s-a părut caricatural, ar fi meritat și el să fie dezvoltat. La început apare amuzant și imatur, însă treptat se dovedește laș și iresponsabil, incapabil să-și ia soarta în propriile mâini. Am remarcat interpretarea nuanțată a lui Karen Karagulian în rolul părintelui Toros, o unealtă umilă a familiei magnatului rus.
În opinia mea, Anora vorbește despre demnitate și umilință, despre cum banii te ridică și cât de jos te coboară, totul într-o realizare artistică onorabilă. Subiectul filmului mi-a amintit de Triunghiul tristeții (2022) și Parasite (2019), două filme reușite care satirizează mizeria morală a oligarhilor.
Prezentarea filmului pe IMDb