Ce fac eu cu timpul care mi-a rămas?
Este întrebarea la care ești obligat să răspunzi vizionând Căutătorul de vânt. Este un film sensibil și emoționant, primul lungmetraj al scenaristului și regizorului Mihai Sofronea. Îmi place să mă uit la filme românești – pe lista scurtă se află câteva titluri ce musai trebuie să le văd: RMN, Miracol, Metronom. Puțin mediatizat, la Căutătorul de vânt am ajuns oarecum întâmplător, renunțând la Love Sorry după zece minute de vizionare.
De ce emoționează povestea lui Radu
Povestea lui Radu Frâncu emoționează pentru că pornește de la o situație de viață, spusă într-un mod original și simplu (dar nu simplist, cum declara regizorul într-un interviu). Năucit de un diagnostic medical dur, tânărul (Dan Bordeianu) rătăcește fără țintă pe drumurile țării. Fără să comunice nimănui prin ce trece, el se întreabă cine este cu adevărat, care este eul său profund, dincolo de firma „inginer Radu Frâncu”. Epuizat fizic și emoțional, bărbatul își găsește adăpost în casa lui Nea Pavel (Adrian Titieni), un bătrân singur dintr-un sat dobrogean.
Întâlnirea cu Ana (Olimpia Melinte) și fiul său, cufundarea în rutina vieții simple de la țară, îl fac pe Radu să uite de verdictul apăsător. Contactul cu natura aspră, de o frumusețe sălbatică, discuțiile cu gazda îl fac pe erou să mediteze la căutările sale. Pare că bărbatul s-a reconfigurat, s-a recompus într-o persoană mai înțeleaptă, mai împăcată cu sine însuși. Însă o întâmplare neașteptată îl sparge pe Radu în mii de bucăți și din nou nu știe ce are de făcut.
Mijloace pur cinematografice
Sunt puține dialoguri în film, emoțiile sunt transmise preponderent cu mijloace pur cinematografice. Imaginea lui Toni Cartu în Căutătorul de vânt este de rangul unui film de artă. Amprenta apăsătoare a vieții urbane este sugerată de filmarea prin geamul mașinii în care se reflectă atât chipul tulburat de veste a lui Radu, cât și siluetele blocurilor reci. Sunt câteva cadre „macro” originale prin care spectatorul vede parcă cu lupa piatră, pământ, nisip alături de trupul nemișcat al protagonistului. Mesajul pare a fi că tot ce-i muritor sfârșește în țărână, un sfârșit atât de apropiat pentru erou.
Radu ajunge într-un loc uitat de lume, un spațiu rural în care se întoarce la sine însuși. Dealurile bătute de vânt, locul de pescuit, lacul nu sunt supralicitate în frumusețea lor frustă – ele sunt filmate din perspectiva eroului care le privește deseori meditativ.
Personajul lui Radu Frâncu îi prilejuiește cunoscutului actor Dan Bordeianu (care apare în toate secvențele filmului) o creație care-i îmbogățește mult cartea de vizită. Este secondat de delicata Olimpia Melinte (Vlad) și admirabilul Andrei Titieni (Tata mută munții). Muzica lui Massimiliano Nardulli se acordă cu peisajele selenare (dobrogene) și se remarcă prin sobrietate, discreție, asemenea eroului nostru care nu-și exhibă trăirile.
Bucuria vizionării acestui film a fost augmentată de descoperirea originilor brăilene ale lui Mihai Sofronea, precum și de recunoașterea pe parcursul vizonării ale unor locuri apropiate din punct de vedere geografic. Ideea avea să se confirme odată cu genericul final: filmările au fost făcute (printre alte locații) la Turcoaia, Lacul Iacobdeal și Sarichioi.
Interviu cu regizorul în zilesinopti.ro
Prezentarea filmului pe imdb