Days of Heaven, realizat în 1978 sub bagheta regizorului Terrence Malick, va rămâne în memoria mea afectivă prin excepționala sa imagine. M-am bucurat să-mi fie confirmată părerea când am aflat că Néstor Almendros, operatorul filmului, a primit în anul 1979 Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine. Acest director de imagine născut în 1930 în Spania a lucrat pentru mari regizori cum ar fi François Truffaut sau Éric Rohmer, de numele său legându-se The Blue Lagoon sau Sophie’s Choice.
Povestea
Revenind la Days of Heaven, aici scenariul semnat tot de Terrence Malick, ne spune povestea unui triunghi amoros, poveste desfășurată în principal la o fermă din sudul Americii, la început de secol XX. Bill, însoțit de sora mai mică și iubita lui Abby, părăsește în grabă Chicago și în căutarea unui loc de muncă ajunge să lucreze pentru un tânăr fermier bogat. În încercarea de a scăpa de sărăcie și de munca grea, Bill pune la cale un plan de seducție a stăpânului texan, însă lucrurile nu se desfășoară așa cum și-ar fi dorit.
Ceea ce aduce originalitate în Days of Heaven este „vocea naratorului”, întruchipată de copila precoce Linda, care însoțește din off călătoria spre sud, munca sezonieră, așezarea într-un nou cămin. Perspectiva ei asupra evenimentelor aduce o notă de obiectivitate întâmplărilor din viața adulților, deoarece ea nu comentează ceea ce se întâmplă, ci putem spune că mai mult le înregistrează, redându-le frust privitorilor.
Interpreții
Dintre interpreți l-am reținut pe Sam Shepard în rolul fermierului, care lucrând cu chipul său aspru, reușește să redea nesiguranța, furia, gelozia și frustrarea față de femeia pe care o iubește. Urmărindu-i traiectoria profesională lungă – peste 50 de ani dedicați teatrului, filmului și scrisului – am aflat că Sam Shepard a fost un apreciat și prolific dramaturg, scenarist, actor și regizor american, decedat în 2017.
Carismaticul Richard Gere, fără a avea o prestație de excepție, îl întruchipează pe Bill, un tip de rol pe care-l va manieriza în timp, acela al îndrăgostitului rebel și ușor romantic. Totuși frumușelul are un aer proaspăt atunci când, spre exemplu, îi spală picioarele iubitei sale în albia unui râu învolburat.
Partenera lui Richard Gere, Brooke Adams, aduce personajului Abby o aură de mister și inefabil, echilibrând într-un fel latura prozaică a bărbatului pe care-l iubește. Last, but not least, merită de menționată Linda Manz, în rolul adolescentei, inima filmului (după afirmațiile autorului) cu figura ei colțoasă și cu aerul său de maturitate precoce – o alegere foarte potrivită, după părerea mea.
Imagini superbe
E un loc comun să afirmi despre un film că are imagini picturale, însă Days of Heaven chiar strălucește la acest capitol. Lanuri de grâu în bătaia vântului, galopul năvalnic al cailor în preerie, zăpada spulberată a unui început de iarnă, invazia libelulelor, toate aceste alcătuiesc mai mult decât cadrul de desfășurare al poveștii, formează o parte esențială din Days of Heaven. Aparatul de filmat zăbovește uneori asupra spațiilor imense și a animalelor ce le populează, transmițând parcă uimirea tinerilor sosiți din orașul industrial în fața naturii copleșitoare. Schimbarea anotimpurilor este abil sugerată. Uneori, imaginea poetică – un pahar de cristal căzut în albia râului – constituie un respiro în dinamica filmului, un prilej de reflecție asupra relațiilor dintre personaje.
Povestea avansează destul de lent și previzibil până la un punct culminant, ce aproape suprapune un incendiu devastator cu revelația fermierului privind legătura dintre Bill și Abby. Camera în mișcare urmărind flăcările amenințătoare, agitația oamenilor și spaima animalelor, crează un impactul vizual puternic asupra spectatorului.
De remarcat că Ennio Morricone a primit prima sa nominalizare la Oscar pentru partitura filmului. Days of Heaven rămâne pentru mine o operă de artă atent cizelată, de o plasticitate memorabilă.
Prezentarea filmului pe IMDb