Les passagers de la nuit

Nominalizat pentru cel mai bun film european la Premiile Gopo 2023, Les passagers de la nuit mi-a confirmat părerea criticului The Guardian – ”tandru și captivant”. Este o dramă de familie ce i-a permis regizorului Mikhaël Hers să reînvie o epocă.

Renașterea unei epoci

Este vorba de deceniul opt al secolului trecut, fiind marcate începutul, mijlocul și finalul acestui deceniu. Filmul începe la 4 mai 1981 la Paris, într-o atmosferă de entuziasm popular ce prefigurează alegerea (pe 21 mai același an) a președintelui socialist François Mitterand. Imagini de arhivă sunt intercalate cu cele ale unei familii alcătuite din mama proaspăt divorțată cu doi copii adolescenți în grijă. Ei deschid un capitol nou într-un cartier modern al orașului.

Puternică și fragilă

Elisabeth (Charlotte Gainsbourg) este o ființă sensibilă, care se va dovedi în timp puternică și gingașă. Ea trebuie să facă față unei schimbări dramatice din viața ei, în condițiile în care fostul soț nu se mai implică în niciun fel (de altfel, el nici nu apare în film!). După ani de zile în care s-a dedicat familiei și a trecut printr-o situație medicală dură, femeia e pusă în situația de a-și găsi jobul potrivit. Și îl găsește în cadrul unei emisiuni radiofonice cu program nocturn. Aici o va întâni pe Talulah, o tânără fără adăpost care o înduioșează și pe care o va lua sub aripa sa ocrotitoare.

Adolescenții deveniți tineri

Matthias (Quito Rayon Richter) și sora lui Judith (Megan Northam) sunt la început doi adolescenți zvăpăiați și secretoși. Fumează mult, beau și scrutează lumea cu ochi critic; Matthias cochetează cu poezia, iar Judith se interesează de chestiunile politice. Apariția dezinhibatei Talulah (foarte bună versatila Noée Abita) lasă urme mai ales în viața băiatului.

Spre sfârșitul deceniului, lucrurile se mai așează pentru frați – ei își iau viața pe cont propriu, părăsind cuibul familial. După ani de zile Talulah revine în familia care a primit-o cu atâta empatie; e dependentă de droguri și extrem de nesigură pe sine. Elisabeth încearcă să o scoată la un liman.

Ieșirea din noapte

Personajele din Les passagers de la nuit vor să iasă din noapte, să iasă la lumină din obscuritatea în care viața i-a aruncat. Charlotte Gainsbourg e perfectă în rolul femeii nesigure pe forța ei, însă atât de atașată de copiii săi. Regizorul nu apasă pe pedala melodramatică, ci lasă delicatețea eroinei să vorbească. O scenă frumoasă și tonică este cea a îmbrățișării celor patru protagoniști, pe melodia Si tu n’ existais pas a lui Joe Dassin.

În ciuda poveștii sale destul de simple, filmul acesta a reușit să mă cucerească cu atitudinea lui pozitivă și să-mi transmită o stare de bine. A bientôt, salut!


Prezentarea filmului pe IMDb
Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published