O scurtă privire pe imdb ne arată că Lilja Ingolfsdottir (n. 1976), regizoare norvegiană de scurtmetraje și scenaristă, a realizat cu Loveable (2024) primul său lungmetraj. Loveable s-a dovedit a nu fi chiar un film oarecare, ci unul apreciat cu 15 premii și nouă nominalizări la festivalurile de profil. Însă, precum se știe, nu întotdeauna gustul publicului coincide cu cel al criticilor. În acest caz, impresiile mele au fost întru-totul favorabile.
Un cuplu reușit?
Lilja Ingolfsdottir pătrunde cu răbdare și înțelegere în universul eroinei sale, Maria (Helga Guren), o tânără divorțată care partajează custodia celor doi copii cu fostul soț. Femeia se îndrăgostește de Sigmund (Oddgier Thune), cu care se va căsători și va face încă doi copii. Loveable plasează mare parte a poveștii după șapte ani de căsnicie, punct în care fiecare partener al cuplului își dorește altceva. Criza prezentată la vedere, cu discuții întâlnite în orice familie, mi-a dat inițial sentimentul că vina îi aparține în mare măsură bărbatului. Nu, nu e vorba de relații extramaritale, ci de aspirațiile fiecăruia, care din păcate nu merg în aceeași direcție, ci se ciocnesc. Cuplul caută o soluție.
Confuzie
Treptat, descoperim că Maria este extrem de confuză în relațiile cu soțul și cu copiii mai mari. Inițial, un sprijin specializat nu o ajută, ci mai mult o enervează. Helga Guren se dovedește strălucită în rolul femeii frământate de problemele existențiale, obsedată de control și respinsă de fiica ei cea mare. Sentimente puternice o leagă încă de Sigmund, însă nu vede ieșirea. Într-o scenă puternică din finalul filmului, Maria realizează ce o împiedică să evolueze, într-un dureros proces de autoanaliză. Își regăsește copilul interior și realizează că merită iubire. De data aceasta, prin prisma procesului lucid de introspecție al Mariei, l-am privit pe Sigmund ca fiind mai puțin vinovat de tensiunile dintre soți.
Potrivirea celor doi actori care interpretează rolurile principale nu poate trece neobservată – funcționează nu doar în etapa jocurilor de artificii, ci și atunci când se confruntă în conflicte epuizante. Mi s-a părut interesantă și reluarea de două ori a unui moment de inflexiune a relației dintre Maria și Sigmund, sugerând perspective diferite de abordare a acestuia. Muzica însoțește foarte bine firul narativ, cu punctele lui tensionate, melancolice sau ludice.
Finalul deschis încheie acest film sensibil, ce pune pe tapet condiția femeii, fragilitatea relațiilor în cuplu și lupta pentru descoperirea propriei identități.
Prezentarea filmului pe IMDb