Pentru că aveam de citit o carte grea pentru clubul de carte (Joyce, nu glumă!), mi-am zis să echilibrez un pic atmosfera și am pornit în căutarea unui film de week-end. L-am găsit pe omniprezentul și omnipotentul Netflix, sub forma comediei Nonnas, proaspătă apariție 2025.
Inspirat dintr-un fapt real, Nonnas, regizat de Stephen Chbosky reprezintă un amestec bine dozat de romantism, umor și atmosferă tipic italienească, într-o producție situată puțin mai sus de un film marca Hallmark.
După moartea mamei sale, Joe (Vince Vaughn), un holtei copt, se decide să deschidă un restaurant în care bunici să gătească rețete specifice peninsulei. În realitate, Jody Scaravella deschide în anul 2007 localul Enoteca Maria pe Staten Island NY, în onoarea mamei sale, o talentată bucătăreasă; aici el a invitat femei în vârstă să gătească mâncare italienescă, ca la mama acasă, iar rezultatul a fost un succes.
Bunicile din film sunt interpretate de nume sonore ale anilor ’70-’80 (în ordinea în care apar în imaginea de mai sus): Lorraine Bracco, Brenda Vaccaro, Susan Sarandon și Talia Shire. Toate au cel puțin o nominalizare la Premiul Oscar, iar Sarandon l-a și câștigat în 1996 pentru interpretarea rolului principal din Dead Man Walking. Din păcate, se pare că bătrânele doamne s-au bucurat de vremuri mai bune decât în Nonnas, însă pesemne nici scenariul nu le-a prea ajutat. Pe lângă odiseea din serialul The Bear, aici obstacolele pe care eroul le are de trecut pentru a ajunge la deschiderea localului par floare la ureche, iar povestea de dragoste nu are suficient zvâc.
Totuși, dacă mă gândesc că acest mic bilanț al vizionării mi-a dat cu plus, nu e datorită lui Vince Vaughn, destul de palid în prestația lui, ci mesajului general al filmului care pledează pentru valorile tradiției, ale familiei și ale bunei înțelegeri între generații. Nonnas te lasă cu o stare călduță de bine, de normalitate care a ajuns să te emoționeze și de speranță că oamenii își mai pot împlini visurile.
Prezentarea Nonnas pe IMDb