Văzusem câteva lung-metraje nominalizate la Premiile Gopo de anul acesta, însă Oameni de treabă în regia lui Paul Negoescu îmi scăpase printre degete. Recunosc că numeroasele premii cu care s-a ales mi-au trezit interesul, așa că eram nerăbdătoare să văd dacă preferatul meu, Miracol, își va păstra locul fruntaș în topul personal.
Acțiunea filmului se plasează în zilele noastre, într-un sat de la granița de nord a țării. Spectatorul recunoaște polițistul obedient, primarul mafiot, popa „întreprinzător”, asistații social, femeia consumată. Toate aceste personaje sunt introduse într-un mod credibil, realist, fără însă a se ajunge la caricaturizarea lor.
Polițistul și primarul
Om de casă al primarului, polițistul Ilie închide ochii la ce se întâmplă în satul în care „nu-i acțiune”. Necizelat și indiferent la solicitările reale ale localnicilor, el servește interesele puterii locale. Se poartă execrabil cu tânărul absolvent căruia ar trebui să-i fie mentor. Totuși antieroul interpretat de Iulian Postelnicu trezește compasiunea și înțelegerea privitorului prin visul său naiv de a avea o livadă sau când își plânge de milă în fața fratelui său „mai realizat”.
Primarul secondat de preot, trage toate sforile în sat, știe pe ce pedale să apese astfel încât să beneficieze de tăcerea localnicilor. El funcționează după principiul „fiecare om primește după cât merită”. Când în localitate are loc o crimă, Ilie și partenerul său intră în coliziune cu notabilitățile locale și trebuie să facă față unei dileme morale. Ca să-ți îndeplinești visurile până unde poate merge compromisul?
Performanțe actoricești
Iulian Postelnicu în rolul polițistului face un adevărat tur de forță, jucând pe muchie de cuțit un om abulic – când plictisit, când obosit, duplicitar sau sub influența alcoolului. Personajul capătă o dimensiune umană când se înviorează în spațiul livezii mult visate, de care-și leagă speranțele pentru o viață confortabilă.
Foarte bun este și Vasile Muraru în rolul primarului hârșâit cu necazurile sătenilor, însă urmându-și neabătut agenda proprie. Mi-am amintit că a jucat și în Neidentificat (în rolul unui comandant de poliție), cât și în mai vechiul Cea mai fericită fată din lume (în rolul tatălui). În toate acestea a dovedit că poate fi mai mult decât un actor de teatru de revistă.
Povestea blajinilor
Aflat în casa Cristinei, cu care Ilie speră în secret să construiască o „bază”, el îi spune povestea blajinilor copilului femeii. O face într-un mod stângaci, însă ecoul ei îl vom regăsi în finalul filmului. Atunci îl vom vedea pe polițist într-o apă (analogie cu apa în care se povestește că trăiesc blajinii), după ce în cele din urmă a făcut ceea ce e bine. Prins în tăvălugul evenimentelor pe care nu le poate controla, parcă fără voia lui, Ilie se transformă din antierou în erou. Mirat parcă și el de ceea ce a făcut, polițistul se preschimbă în final într-un blajin.
Un sens peiorativ
Este evident pentru cine a urmărit Oameni de treabă că titlul filmului are un sens peiorativ. Dacă ne referim doar la personajele masculine, ele sunt de o cumsecădenie aparentă ce ascunde deseori o lipsă crasă de omenie. Ele dovedesc un egoism feroce, cu excepția tânărului agent Vali (bine creionat de Anghel Damian) care plătește scump „ieșirea din pluton”.
Scenariul se încheie cu un final bine lucrat, în care spectatorul își pune întrebarea dacă e posibilă fericirea pe cont propriu, atunci când cei din jur se coagulează la rău.
În filmul lui Negoescu vedem sub lupă corupția în floare din societatea românească.
Prezentarea filmului pe cinemagia.ro