Regizor, scenarist și producător, Ulrich Seidl este un cineast austriac apreciat, ca dovadă stând, printre altele, Premiul Juriului la Festivalul de Film de la Veneția din 2001 pentru filmul Dog Days.
După ce în 2007 autorul participase în competiția oficială de la Cannes cu Import Export, un film despre oameni plictisiți de viețile lor, acesta revine pe Croazetă în 2012 cu Paradise:Love, prima parte a unei trilogii alcătuite din comedii negre despre căutarea fericirii.
La începutul filmului facem cunoștință cu Teresa, o asistentă austriacă ce lucrează cu persoane cu handicap și își îndeplinește conștiincioasă sarcina de mamă a unei adolescente dificile. Curând o vedem ieșită din viața sa anostă, în vacanță într-un resort de lux din Kenya; aici, sub influența unei turiste dezinhibate află că se poate bucura cu ușurință de favorurile sexuale ale tinerilor băștinași.
Asistăm la încercările repetate ale eroinei de a-și găsi un partener pe gustul ei, care să-i ofere mai mult decât o gimnastică eliberatoare. În fapt, femeia trecută de 50 de ani se simte nesigură de frumusețea și de atractivitatea ei. Își dorește să fie acceptată de partener așa cum este, nu pentru fizicul ei, ci pentru sufletul ei. Teresa pendulează între hotelul destinat turiștilor și locuri sordide băștinașe, fără a găsi ce-și dorește, eșuând în singurătatea de care nu reușește să scape.
Peripețiile eroinei dezvăluie mai mult decât drama individuală a unei femei obosite, dar dornice de viață. Sesizăm ironie în modul cum regizorul tratează vacanțele turiștilor străini în Kenya: primirea stereotipă, jocurile de grup stupide, excursiile în locuri „exotice” ce satisfac apetitul pentru cruzime și imagini sângeroase. Observăm cu oarecare neplăcere că ceea ce livrează gazdele turiștilor albi reprezintă ceea ce vinde, ceea ce place acestora din urmă. Legătura dintre musafiri și gazde e superficială, africanii le oferă turiștilor camere decente, pază permanentă în complex, spectacole cu muzică europeană, dar nu sunt autentici. De partea cealaltă, Teresa și tovarășele ei își dezvăluie o latură mai puțin onorabilă – o anumită superioritate față de indigenii care le servesc, un comportament degradant, chiar respingător uneori.
În interacțiunea femeii mature cu tinerii prestatori de servicii sexuale te întrebi la un moment dat cine e exploatat și cine e exploatator. Fiecare din părți își urmărește cu mai multă sau mai puțină abilitate scopul. În Paradise:Love tema turismului sexual se leagă strâns de relațiile interrasiale artificiale, lipsite de conținut. Aceste aspecte sunt evidențiate mai ales în scene cu aparență de film documentar, cum ar fi incursiunile repetate ale eroinei în cartiere mizere. De altfel regizorul declara pentru site-ul festival-cannes.com: „Întotdeauna am susținut că nu există o graniță între documentare și ficțiune, dar de fapt există una. Cu toate acestea, întotdeauna am încercat să elimin această linie făcând documentare cu elemente de ficțiune și invers.”
Finalul deschis închide un film provocator, care în ciuda mizei aparent mici și incomode, ne face parcă să ne privim cu alți ochi.
Prezentarea filmului pe IMDb