Disponibil pe Netflix, The Power of the Dog atrage atenția publicului larg prin puzderia de nominalizări și premii pe care le-a primit de la lansarea sa în noiembrie 2021. În regia celebrei Jane Campion, filmul este un soi de western atipic, bazat pe romanul scriitorului Thomas Savage, publicat în anul 1967. De altfel, editura Corint a scos recent pe piață traducerea cărții sub titlul În ghearele câinilor.
Unde? Când? Cine?
Acțiunea filmului se petrece în Montana, în anul 1925, la o fermă bogată de vite. Proprietarii sunt frații Phil (Benedict Cumberbatch) și George (Jesse Plemons) care locuiesc împreună într-un conac vechi, cu o atmosferă apăsătoare. Cei doi bărbați maturi se diferențiază atât fizic, cât și comportamental, dar scenariul nu insistă asupra confruntărilor dintre frați. Căsătoria lui George cu o văduvă drăguță (Kirsten Dunst – mama adolescentului Peter), produce o reacție puternică din partea impetuosului Phil. Echilibrul precar din familie se modifică semnificativ o dată cu apropierea dintre durul cowboy și tânărul de-acum student la medicină (Kodi Smit-McPhee).
Două personaje misterioase
Din cele patru personaje principale, două ne rețin atenția – Phil și Peter. Așa cum am arătat mai sus, relația lui Phil cu George nu este suficient exploatată, are contururi ușor neclare. În schimb, repulsia și furia lui Phil acționează cu efect dominator și devastator asupra cumnatei sale. Benedict Cumberbatch joacă foarte convingător încrâncenarea, violența, mânia clocotitoare a personajului său. Spectatorul trebuie să priceapă însă care este sursa acestor frustrări, iar răspunsul vine combinând elementele unui „puzzle” ce trebuie atent urmărit.
La începutul filmului, sensibilul Peter este o pradă ușoară pentru batjocura cowboy-lor, inițiată de patronul lor. Apoi, personajul băiatului căruia părea că îi revine un rol secundar, e readus în prim plan și cade treptat în aria de influență a lui Phil. Suntem lăsați să credem că Phil își arogă rolul pe care „miticul” Bronco Henry l-a jucat pentru el, de mentor, de partener, poate de iubit… Pe măsură ce Peter se maturizează, el își întărește puterea asupra lui Phil, iar deznodământul este neașteptat.
De remarcat
Ca și la Pianul, filmările au fost făcute în Noua Zeelandă. Exterioarele largi, cu munți golași, vin în contrast cu interioarele întunecate, triste.
„
Copertele filmului sunt două travlinguri prin casa în întunericul căreia geamurile seamănă cu niște ecrane, sugerând interioritatea dificilă a eroilor și etapele scufundării în propriul lor subconștient.”(Iulia Blaga – https://www.libertatea.ro/entertainment/cronica-de-film-in-ghearele-cainilor-lansat-pe-tv-de-1-decembrie-e-un-film-care-plange-dupa-mareleecran-3861022)
În The Power of the Dog se remarcă o sexualitate reprimată, manipularea persoanelor pentru atingerea scopurilor, idealul găsirii persoanei alături de care viața să capete un sens. Pentru cei răbdători și care nu sunt homofobi …
Fișa filmului pe imdbAici se poate achiziționa cartea În ghearele câinilor de Thomas Savage
Excelenta cronică de film a Roxanei Pavnotescu pe liternet.ro