Al treilea film din trilogia The Godfather a fost realizat în anul 1990, având aceiași echipă alcătuită din regizor (Francis Ford Coppola), scenariști (Coppola, Mario Puzo) și actori, cu care suntem deja familiarizați. Sunt introduși actori noi pentru personaje noi – Andy Garcia (Vincent Mancini), Joe Mantegna (Joey Zasa), Raf Vallone (cardinalul Lamberto), Eli Wallach (Don Altobello). Conform site-ului imdb.com distribuția include trei câștigători de Oscar: Al Pacino, Diane Keaton și Sofia Coppola, precum și doi nominalizați la Oscar: Andy Garcia și Talia Shire.
Subiectul
Povestea începe cu reconcilierea lui Michael cu Kay, la opt ani de la ultima lor întâlnire. Copiii au fost frumos educați de mama lor, au crescut și își croiesc propriul drum în viață. Michael, aflat în culmea puterii, dar îndreptându-se spre bătrânețe, vrea să-și protejeze familia, ieșind cu totul din lumea afacerilor ilegale și a violenței. Nașul și-a construit o imagine de filantrop, respectat și temut. El trece președinția Fundației Vito Corleone pentru Renașterea Siciliei, fiicei sale, Mary. În același timp se gândește cui să încredințeze succesiunea imperiului său. Din păcate planurile sale sunt zădărnicite de foștii săi parteneri, dar și de membri mai tineri ai clanului.
Temele
Tema dominantă este implacabilitatea destinului – oricât de potent și cerebral este Nașul, el nu poate controla destinul. La apusul vieții donul devine conștient de păcatele grele pe care le-a făcut în trecut. Pentru că s-a trădat pe sine însuși, dorește o viață curată pentru copiii săi. Eforturile lui nu vor avea însă efectul scontat.
Dacă în primele două filme ale trilogiei corupția urca în zona parlamentară și guvernamentală, în The Godfather III se adaugă și lipsa integrității morale din cadrul bisericii. De altfel, într-o convorbire cu sora sa, Michael observă cu amărăciune „cu cât urci mai sus în societate, aceasta-i mai coruptă”. Mi-a plăcut faptul că această sagă se încheie cu revenirea lui Michael în Sicilia, locul de unde tatăl său Vito a plecat cu mulți ani în urmă.
Realizarea artistică
M-am întrebat deseori în ultimul timp de ce ne-am reîntoarce la filmele clasice. Iar Nașul e exponentul perfect al acestei categorii. După mine, vizionarea unui film clasic, aici în speță Nașul, aduce un sentiment puternic de temeinicie, de lucru bine făcut, finisat. E ca o bijuterie arhitectonică ce are la bază un scenariu de calitate, cu actori bine aleși în costume atent alese astfel încât să caracterizeze personajele, cu o muzică inspirată. Această construcție complexă poartă amprenta „arhitectului” regizor.
A fost mâna artistului Coppola care a introdus în povestea lui Michael, prin flashback-uri, copilăria și tinerețea tatălui său. Îmbinarea celor două destine m-a făcut să meditez la ceea ce ne leagă de generația anterioară și la cum ne construim viața în funcție de moștenirea familială. Montajul paralel a două secvențe finale crește puternic tensiunea privitorului, pregătit astfel pentru finalul tragic.
Anul acesta se împlinesc cincizeci de ani de la lansarea primului film din trilogia The Godfather, o capodoperă a celei de-a șaptea arte.
Recenzia filmului The Godfather IRecenzia filmului The Godfather II