Am urmărit de curând Un film cu o fată încântătoare, un film românesc cu destin nedrept, realizat în perioada comunistă. La mijlocul deceniului șapte al secolului trecut, în țara noastră s-a produs o deschidere culturală care a permis scenaristului Radu Cosașu și regizorului Lucian Bratu să propună o creație atipică, proaspătă și cu evidente influențe din Noul Val francez.
Subiectul
Încă din genericul filmului, într-o manieră jucăușă și lapidară, spectatorul e pus la curent cu statutul eroinei principale, Ruxandra Vancu: absolventă de liceu, tânăra se visează vedetă și va susține examenul de intrare la Institutul de teatru. După nereușita admiterii, Ruxandra, conștientă de șarmul ei, trece printr-o succesiune de episoade în care încearcă să-și îndeplinească visul de a deveni actriță.
Așa cum afirma Călin Căliman într-o cronică a vremii din revista Contemporanul „în fiecare episod, în personajele care o înconjoară pe Ruxandra se află un grăunte de cotidian, germenii unor disimulate lecții de viață”.
O urmărim așadar pe protagonista plictisită fugind de singurătate și plutind prin viață ca o fermecătoare păpușă mecanică; ea se învârte răsfățându-se într-un mediu de regizori, scenariști și critici, cu ajutorul cărora speră să obțină într-un mod facil roluri consistente, importante. Până atunci va juca într-un film publicitar de educație rutieră și va intra în grațiile unui bărbat matur ce-i va dezvălui alte fațete ale vieții. La o petrecere cu ștaif se va declanșa o transformare interioară a fetei fermecătoare.
Eroina și interpreta ei
Margareta Pâslaru deține o plasticitate a chipului pe care operatorul Tiberiu Olasz a exploatat-o cu succes. Actrița realizează un adevărat tur de forță în rolul fetei care crede că i se cuvine totul; e când dulce și copilăroasă, când arogantă și frivolă sau neînchipuit de fragilă. Tânăra vrea să-și trăiască viața neîncorsetată, fără a fi proprietatea unui bărbat, o atitudine feministă de sorginte vestică. Manipulativă, lipsită de remușcări și de empatie, Ruxandra se apropie prin aceste trăsături de Michel Poiccard, interpretat de Jean-Paul Belmondo, eroul din À bout du souffle în regia lui Jean-Luc Godard.
Să-i dau cuvântul cunoscutului critic Tudor Caranfil: „… dacă există o experiență reușită în acest film, acesta este tocmai examenul dificil pe care l-a promovat Margareta Pâslaru. Ea a avut de făcut față unui rol de rară întindere, în care nu părăsește ecranul din generic și până la ultima întunecare a filmului impresionând mereu prin spontaneitate, firesc și mai ales prin farmecul, inspirat pus în valoare de fotografia autorului Tiberiu Olasz.” (Informația Bucureștiului)
Receptarea în epocă
Din păcate, cronicile elogioase din epocă au fost extrem de puține, majoritatea au considerat că filmul „contravine în esență principiilor moralei noastre” sau chiar este „o nereușită cinematografică de fond”.
„Acest tip de femeie … și felul în care e redată evoluția sa sunt nocive din punct de vedere educativ. Ce concluzii poate trage, din experiența Ruxandrei, o adolescentă înclinată spre o viață ușoară? Că poți să nu muncești, să nu studiezi, și – dacă știi să fii o fată fermecătoare, reușești în viață. Filmul nu sancționează însă modul de viață al Ruxandrei.” (Scânteia)
Cel mai virulent atac, în numele unor colective de tineri muncitori, studenți și elevi, l-am regăsit în Scânteia Tineretului.
„Filmul acesta este o oglindă strâmbă care discreditează tineretul și constituie în cele din urmă un act imoral,… o nereușită a cinematografiei care aduce prejudicii muncii de educație a tineretului”.
Puternic boicotat chiar din interiorul breslei, Un film cu o fată fermecătoare avea să fie interzis de cenzura comunistă. Filmul este disponibil pe cinepub.ro.
Prezentarea filmului pe cinemagia.ro