Nu aveam mari așteptări de la Visul (2023), deși citisem cronica Marilenei Ilieșiu din revista Film; mi-am zis că probabil e o comedioară fără prea mari pretenții. După vizionarea filmului regizat de Cătălin Saizescu, pot spune că într-adevăr e vorba de o comedie „dulce-amăruie”, dar care încearcă să dezvăluie esența umană a personajelor, fie că se bucură de libertate sau se află în detenție.
Un actor neîmplinit
Alex Gheorghe e un tânăr actor de provincie, nerealizat profesional și a cărui căsnicie dă semne serioase de colaps. Așa cum într-un acces de sinceritate îi declară Carmen – partenera sa, Alex e un om bun, dar păcatul lui capital constă în faptul că nu câștigă destui bani. Deși pare mulțumit de statutul său lipsit de importanță, totuși eroul face eforturi să iasă din zona de confort. Rezultatele nu sunt pe măsura așteptărilor, cu o excepție.
Un concurs de împrejurări îl aduce pe erou într-o închisoare de maximă siguranță, unde va lucra cu câțiva deținuți montarea unei piese de teatru. De fapt, e vorba de piesa prezentată de meseriașii atenieni la nunta Ducelui din piesa Visul unei nopți de vară de William Shakespeare.
Visul pușcăriașilor
Treptat pușcăriașii se implică în realizarea spectacolului, generând scene de un comic savuros. Cum strădaniile sale pe lângă un regizor grobian eșuează, visul de împlinire profesională a lui Alex se îndepărtează în timp ce proiectul deținuților ia avânt.
Un plus al Visului mi s-a părut autenticitatea vieții în detenție surprinsă cu înțelegere de regizor, cu spațiile sufocante, cu ierarhiile ei, cu interacțiuni chinuite la vorbitor, cu ofițeri scorțoși. Realizatorii evidențiază „sensibilitățile echipei de pușcăriași și exploatarea lor în reprezentația teatrală – insatisfacții parentale, probleme familiale, complexul victimei feminizate sau aparenta siguranță a masculului autoritar. ” Citez din nou din Marilena Ilieșiu:
„Această lărgire a temei închisorii impune nu doar o simetrie a mediilor, ci o complexitate a lumii reprezentate, de la fațeta ei sclipicios-mondenă până la celula întunecoasă și superpopulată a închisorii.”
Prestații actoricești
Regizorul Cătălin Saizescu are meritul că a construit o distribuție potrivită, în fruntea căreia se află Vlad Logigan, interpretul actorului Alex Gheorghe. Cu aerul său bonom, eroul aduce cu un înger căzut, căruia Logigan îi conferă naivitate, orgoliu, impetuozitate, fragilitate sau dezamăgire. Are două partenere bune ce întruchipează soția ipocrită – Georgiana Saizescu și ofițerul educator – Gloria Găitan. O figură bună face Magda Catone în rolul unei lunecoase directoare de teatru de provincie, iar George Ivașcu e perfect în rolul unui regizor infatuat.
Pentru rolurile deținuților castingul a apelat la actori profesioniști (oare să-l încadrez pe Seghei Niculescu-Mizil în această categorie?), care și-au dat măsura talentului lor. Într-un cameo apar Florin Piersic Jr. și Irina Margareta Nistor.
Reverențe
Visul aduce reverențe regizorului Geo Saizescu, tatăl lui Cătălin Saizescu: cinematograful Geo Saizescu unde are loc o premieră cu ștaif, imagini din filmele seniorului la televizor sau replica lui Carmen „Astă seară dansăm în familie?”.
Filmul constituie și un omagiu teatrului ce reușește să întoarcă omul către sine (după cum afimă într-un mod ușor didactic Diana, ofițerul educator) și care se dovedește în final un deschizător de perspective atât pentru eroul principal, cât și pentru deținuții-actori care au simțit într-o seară triumful succesului.
Prezentarea filmului pe IMDb