Publicată în anul 1949, distopia 1984 de George Orwell reprezintă o viziune terifiantă a lumii totalitare, în care autorul face o analiză a puterii văzută nu ca un mijloc, ci ca un scop. În primul capitol, din cele trei ale cărții, facem cunoștință cu organizarea social-politică din Anglia, parte a unui continent fictiv numit Oceania, prin intermediul eroului principal, Winston Smith.
Piramida puterii
În vârful piramidei social-politice din Oceania se află Partidul Interior – creierul societății, urmat de Partidul Exterior – brațele puterii, iar la baza societății se află prolii, o masă de manevră needucată. Deasupra tuturor se află Fratele cel Mare (Big Brother), cu măreția și înțelepciunea lui, care știe tot, vede și aude tot, o metaforă a tiraniei pure. La Miniadev (Ministerul Adevărului) Winston se ocupă cu falsificarea adevărului și nu înțelege de ce se înfăptuiește această uriașă impostură. Aici se rescrie trecutul pornind de la ideea că „orice spune partidul că reprezintă adevărul este adevărat. Realitatea nu poate fi văzută altfel decât prin ochii partidului”.
Poliția Gândirii și Neolimba
Poliția Gândirii reprezintă un instrument înfricoșător ce are ochi și urechi peste tot. „Cine controlează trecutul, controlează viitorul. Cine controlează prezentul, controlează trecutul.” Pentru oameni, în locuri publice sau chiar acasă, „a arbora o expresie nepotrivită pe față – de pildă să te arăți neîncrezător când se anunța câte o victorie – era în sine un delict care se pedepsea. Exista și-un cuvânt pentru asta, în Nonvorbă: crimăchip.” Și limba este violată, rasă până la os!
La Miniadev se lucrează la Neolimbă, limba oficială a Oceaniei, modificată astfel încât să facă imposibile alte moduri de gândire, pur și simplu ca să se diminueze sfera gândirii. Anexa cu principiile Neolimbii demonstrează cum puterea pune limba în slujba scopurilor politice; se introduc cuvinte noi: dublugândire, bungând, Soceng, Miniadev, Minipax, iar altele sunt eliminate din dicționar: onoare, dreptate, moralitate, știință, religie. Războiul fără sfârșit cu un inamic neclar, sărăcia, suspiciunea își pun toate amprenta asupra vieții zilnice, în care valorile sunt inversate.
„Războiul e pace.
Libertatea e sclavie.
Ignoranța e putere.”
Crimă-n-gândire
Arestat de Poliția Gândirii pentru crimă-n-gândire și anchetat în Miniiub (Ministerul Iubirii), rebelul Winston intră într-un proces îngrozitor de transformare, bazat pe tortură fizică și psihică. Bărbatul trebuie să fie transformat într-un om „normal”, pentru care 2+2=5, dacă așa spune partidul. Se dorește conversia, ocuparea gândurilor celor mai intime, predarea prin liberul arbitru. „Puterea se impune asupra celorlalți făcându-i să sufere” reprezintă deviza antagonistului lui Winston, torționarului O’ Brien.
„Ai putere atunci când rupi conștiința omului în bucăți, iar bucățile vii le rearanjezi în forme noi, pe care tu însuți le hotărăști.”
Distrugerea condiției umane
Dacă considerăm condiția umană un proces de umanizare pe care omul îl traversează de-a lungul existenței sale, atunci 1984 poate fi considerat romanul distrugerii condiției umane. Căci Fratele cel Mare, Partidul Interior și Partidul Exterior, Poliția Gândirii prin agenții lor nu fac decât să distrugă memoria colectivă, să falsifice trecutul, să anihileze libertatea de gândire și de mișcare a indivizilor, să întoarcă pe dos valorile, să golească omul de cele mai înălțătoare sentimente.
O carte cult
Dacă ne raportăm la țara noastră, 1984 prefigurează experimentul Pitești (1949-1952) de spălare a creierelor și distrugere a personalității umane. Pe de altă parte, romanul lui George Orwell se leagă cu fire nevăzute de Noi a lui Evgheni Zemiatin (1920) și Povestea slujitoarei de Margaret Atwood (1985). Ca să-l parafrazez pe Mircea Vasilescu care scria într-un număr mai vechi al Dilemei vechi despre Jurnalul de la Păltiniș, 1984 are toate trăsăturile unei cărți-cult: „cu admiratorii și contestatarii lui, cu un evident succes la public și, mai ales, păstrându-și în continuare puterea de a genera dezbateri și ecouri substanțiale”. Au rămas în mentalul colectiv expresii precum Big Brother, dubla gândire, poliția gândirii. În prezentul imediat ne rețin atenția aspecte legate de necunoașterea trecutului și efectele sale, importanța cultivării limbajului, deoarece o bogăție a limbii determină o dezvoltare a gândirii critice, manipularea cetățenilor folosind mijloacele de informare în masa și nu în ultimul rând, contaminarea maselor cu agresivitate și comportamente subumane.
Coincidență sau nu, în anul 1984 romanul lui Orwell este ecranizat (pentru a doua oară) în regia lui Michael Radford, cu o distribuție de excepție: John Hurt (Winston Smith), Richard Burton (O’ Brien) și Suzanna Hamilton (Julia, iubita lui Winston). Anthony Burgess, critic literar și autor al romanului distopic Portocala mecanică afirma în 1983: „Când citim această carte, reacționăm cu toții de parcă un martor ocular ne-ar relata o întâmplare sau o serie de întâmplări aproape de necrezut”. Subscriu din toată inima!
De aici se poate achiziționa cartea