Am descoperit Mishima: A Life in Four Chapters (1985) în timpul documentării pentru minicronica pe care am scris-o la volumul de povestiri O dimineață de iubire pură. În regia lui Paul Schrader, apreciat scenarist și regizor american, filmul e considerat o realizare memorabilă, demnă să facă parte din celebra colecție Criterion.
Pelicula îmbină trei fire narative: episoade biografice din viața lui Yukio Mishima, secvențe inspirate din trei din romanele sale și ultima zi din viața scriitorului reconstituită pas cu pas. Mishima: A Life in Four Chapters este împărțit în patru capitole intitulate „Frumusețea”, „Arta”, „Acțiunea” și „Armonia penei de scris și a săbiei”.
În „Frumusețea” secvențe din copilăria dificilă a lui Yukio Mishima se împletesc cu altele inspirate din romanul Pavilionul de aur (1956). Vedem cum frumusețea orbitoare a templului naște într-un tânăr novice impulsul distrugerii: asistăm la un fel de paradox, doar distrugând frumusețea eternă, viața devine suportabilă.
Capitolul doi aduce în prim plan un personaj principal din Casa lui Kyökö (1959), actorul Osamu, narcisist și preocupat de experimente sadomasochiste. Sunt inserate trimiteri la martirul Sf. Sebastian de Guido Reni, pictura care l-a tulburat profund pe copilul Yukio, iar lui Osamu îi induce gânduri despre moarte. Personajele poartă discuții despre artă, singura care poate face să dăinuie frumusețea.
Capitolul „Acțiunea” se bazează pe Cai în galop (1965) și pregătește terenul pentru ultima parte a filmului, cea mai dramatică. Acțiunea se declanșează de către un grup de tineri ce pun la cale uciderea unor capitaliști periculoși. Se vorbește despre tradiția nobilă a căii samurailor și despre omul care nu trebuie să se teamă de moartea trupului, ci de cea a sufletului. Foarte rar, arta și acțiunea converg, iar atunci Mishima simte cu adevărat că trăiește.
Ultima parte din Mishima: A Life in Four Chapters tratează reconcilierea artei cu acțiunea, „împăcare” dovedită a se realiza prin moarte. Capitolul final poartă puternica amprentă a sfârșitului eroic al apreciatului scriitor. Spectatorul face cunoștință cu tinerii puri din Societatea Scutierilor, cu crezul lor politic, cu contextul politic al anului 1970 și cu preocupările lui sensei Mishima.
În film sunt folosite diferite palete de culori pentru a face diferența între capitole: scenele contemporane (1970) sunt filmate în culori subtile, iar flashbackurile apar în alb-negru; în primul capitol predomină tonurile de auriu și verde, în capitolul dedicat artei predomină tonuri de roz și gri, iar în partea dedicată acțiunii predomină portocaliul și negru.
Realizând o legătură subtilă între viața și opera scriitorului, Mishima: A Life in Four Chapters m-a ajutat să înțeleg mai bine complexitatea scrierilor sale. Ele poartă o puternică amprentă a spiritului nipon și a tradiției samurailor, fapt ce le face uneori mai greu de înțeles de către europeni. În film, Mishima este prezentat explicit ca homosexual, lucru niciodată confirmat oficial și considerat jenant de familia sa și de cercurile conservatoare. În parte, acest fapt poate explica și de ce Mishima: A Life in Four Chapters nu a avut niciodată o lansare oficială în cinematografele din Japonia. În ciuda acestui fapt, acest film rămâne o operă remarcabilă, un deliciu pentru iubitorii celei de-a șaptea arte și de ce nu, a culturii japoneze.
Prezentarea filmului pe IMDbImpresii la romanul Starul de Yukio Mishima