Nu citisem nimic de Yukio Mishima, când aflându-mă de curând într-o librărie Humanitas, m-am decis să cumpăr o carte a acestui cunoscut și apreciat autor japonez. Starul este un mic roman, scris și publicat de scriitor în 1960, care de-abia în 2019 a fost tradus în limba engleză. În limba română a apărut în 2023 la editura Humanitas, în traducerea din limba japoneză semnată de Andreea Sion.
Cartea se citește destul de ușor, însă pot spune că parcurgând-o „la mâna a doua” am avut mult de câștigat. Tânărul actor Yutaka Mizuno e obosit, nu mai are vigoarea de altă dată, căci ”când faci multe copii după un mulaj, ajunge să se uzeze”. Se pare că Yutaka nu e epuizat doar fizic, ci și psihic, dezvăluind spre finalul cărții gânduri suicidare.
De ce s-ar gândi la moarte un star chipeș și cuceritor, a cărui popularitate crește pe zi ce trece? De fapt, el a rupt aproape total legăturile cu lumea reală și trăiește într-o lume imaginară în care timpul curge ireal.
„Intram din nou în curgerea unui timp imaginar. Timpul în care pelicula rula în aparat, iar eu eram filmat se repeta de zeci de ori într-o zi, însă pentru mine era ca un râu limpede, în care înotam în largul meu. Apa mă ținea la suprafață, și simplul fapt de a păși pe același pământ ca înainte se simțea altfel. Mă transformam într-un timp ritmic, și toate acțiunile prestabilite pe care le făceam mi se încolăceau în jurul trupului, iar apoi se scurgeau pe lângă mine, ca ierburile dintr-un râu. Prin comparație, timpul real al unei vieți mi se părea că e doar un brâu vechi și ponosit.”
Eroul trăiește, prin urmare, între timpul real și timpul imaginar, care-i devine atât de prețios.
„Eram complet vizibil. În aceasta rezida suveranitatea mea. Așa domneam asupra oamenilor. Prin comparație, controlul celor care mă vedeau era doar secundar.”
Nenumăraților ochi „ca pietrișul de pe aleea unui templu”, care-l iscodesc în viața reală, el le oferă o mască; în film e „o fantomă sclipitoare, ca un sceptru înălțat spre cer.” Acest personaj complex se oglindește într-un pandant feminin, misterios și contradictoriu, Kayo Futoda.
Scriitura sobră a lui Yukio Mishima conturează o atmosferă melancolică și rafinată. Lectura romanului Star invită la meditație despre singurătatea artistului, așteptările societății față de monștri sacri, viață și moarte.
Cartea se poate cumpăra de aiciMinicronică la volumul de povestiri O dimineață de iubire pură