Sonată de toamnă face parte, alături de A șaptea pecete, Persona, Fragii sălbatici, Strigăte și șoapte, Scene dintr-o căsnicie, din vârfurile creației lui Ingmar Bergman. A fost filmat în Norvegia în timpul exilului pe care autorul și l-a impus din cauza acuzației de evaziune fiscală în Suedia natală. Este singurul film în care lucrează împreună cei doi uriași Bergman, Ingrid și Ingmar, într-o colaborare nu lipsită de contondențe; rezultatul nu lasă în niciun fel să se vadă asperitățile, ci dimpotrivă, este strălucitor precum cristalul.
Întâlnirea mamă-fiică
Scenariul (semnat ca în multe din operele sale tot de Bergman) le aduce în prim-plan pe Charlotte, o mamă egocentrică, și pe Eva, fiica ei matură, soție de pastor, care se revăd după șapte ani, timp în care fiecare a trecut prin experiențe dureroase. Charlotte (Ingrid Bergman) este o pianistă reputată care și-a neglijat fiicele în copilărie și adolescență, iar în vizita mult așteptată este practic doborâtă de ura îndelung refulată a Evei (Liv Ullmann). Povestea are atingere cu viața lui Ingrid Bergman, celebră la sfârșitul anilor 40, părăsindu-și familia pentru a-l urma pe regizorul italian Roberto Rossellini, cu care va forma un cuplu timp de șapte ani.
Introspecție dureroasă
Atât Charlotte, cât și Eva, trec printr-un proces dureros de introspecție. Dezvăluirile fiicei îi declanșează mamei un proces de conștiință zguduitor și extrem de dureros; ea nu se mai poate fofila, trebuie să răspundă acuzațiilor Evei:
„Ai reușit să mă rănești pe viață, așa cum ești și tu rănită.
sau
Tot ce a fost sensibil și delicat, ai atacat. Tot ce era viu, ai încercat să-l sufoci.”
Pe de altă parte, învinuirile Evei sunt uneori exagerate (vezi cele legate de boala surorii ei, Helena), ea se comportă ca o persoană imatură. Eva nu a reușit să iasă din postura copilului nefericit, izolat și complexat; dacă Charlotte își pune în surdină sentimentele materne, Charlotte își exacerbează sentimentele filiale. E în ea un amestec de dragoste, furie și ură.
Răspunsul Charlottei Andergast:
„Numai prin muzică am avut șansa să-mi arăt sentimentele.”
Interpretare și imagine
Sonată de toamnă oferă celor două actrițe titulare partituri complexe, generoase. În portretul Charlottei Ingrid Bergman pune ca într-un puzzle artista narcisistă, mama ce jonglează cu jumătăți de adevăruri, femeia ce fuge de o existență anostă, lipsită de strălucire. Liv Ullmann întruchipează femeia rănită de lipsa de delicatețe a mamei, nesigură pe sine, uneori vindicativă. Costumele le exprimă foarte bine personalitatea – vezi rochia roșie cu care Charlotte vrea să-și epateze gazdele sau îmbrăcămintea cuminte a Evei. Directorul de imagine Sven Nykvist mizează pe imagini sobre, picturale ale interiorului casei parohiale și mai ales pe prim-planuri pătrunzătoare ale duoului mamă-fiică.
De la film la teatru
În timp, pe scenele lumii Sonată de toamnă a cunoscut numeroase adaptări pentru scenă. De curând am avut ocazia să vizionez „această poveste despre adulți-copii care au nevoie de iubire” în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, cu Victoria Cociaș și Laura Vasiliu în rolurile principale. În caietul program regizorul afirmă că a dorit să exploreze în acest spectacol „tema trecutului care te marchează și traumele copilăriei, care sunt ca niște cicatrici deschise, răni pe care trebuie să le duci toată viața. Și încă o temă care mi se pare importantă aici este nevoia de iubire, felul cum lipsa de iubire creează traume care se dau mai departe din generație în generație. Și faptul că fiecare dintre noi rămâne copil indiferent de vârsta la care ajunge…”. Spectacolul teatrului Nottara a transmis emoție grație interpretărilor Victoriei Cociaș, Laurei Vasiliu și lui Dan Bordeianu, într-un crescendo al confruntărilor atent orchestrat de tânărul regizor. Pentru mine filmul și dramatizarea s-au îmbinat într-un mod fericit, apropiindu-mi-l astfel pe inegalabilul, dar dificilul Ingmar Bergman.
Prezentarea filmului pe IMDb
Recenzia filmului O vară cu Monika