Din nou Bergman – O vară cu Monika

poster o vară cu monika

De când L. și-a propus să vizioneze integrala filmelor lui Bergman, mi-am făcut și eu curaj să mai văd o operă a prolificului autor. Realizat în 1953, O vară cu Monika (Sommaren med Monika) a trecut proba timpului (în ceea ce mă privește!). Filmul dezvoltă tema nașterii și degradării unei iubiri, temă care se va regăsi și în alte creații bergmaniene ulterioare.

O iubire de-o vară

Conflictul este simplu: Harry, un tânăr inofensiv de 19 ani, muncitor într-un depozit de sticlărie, o întâlnește pe Monika, o fată fâșneață de 17 ani, care lucrează într-un aprozar. Idila lor se transformă în ceva serios când își părăsesc slujbele mizere și se stabilesc pentru o vară pe o insulă pustie. Sfârșitul verii îi obligă pe îndrăgostiți să revină în oraș și aduce, implicit, și nota de plată.

Cum vor trăi de acum înainte Harry și Monika? Unde va ajunge Monika, oare ca mama ei, aspră și uzată, supusă unui soț abuziv?

Ce decizii vor lua?

Va rezista dragostea lor?

Tripticul iubirii

Scenaristul și regizorul filmului organizează compoziția într-un triptic, care ar corespunde cu înmugurirea dragostei, înflorirea iubirii și degradarea sentimentelor. Limbajul este laconic, nu se vorbește mult în O vară cu Monika, Bergman preferând impactul imaginii asupra spectatorului. Spre exemplu prim-planuri cu fața Monikăi ce exprimă surpriza sau dorința de evadare din viața sordidă pe care o ducea. Ori imaginea superbă a tinerei pline de viață ce se aruncă de pe o stâncă în mare. Sau bătrânii grotești, filmați în plan apropiat sau mai depărtat, care vin prin existența lor prăfuită și meschină în contrapunct cu aspirațiile tinerești ale protagoniștilor. Fiecare din cei doi eroi vrea să-și trăiască viața, dar cum se poate împlini acest lucru, fără să-i rănească pe cei apropiați?


Omagiu lui Bergman de Mia Hansen-Løve
Prezentarea filmului pe IMDb
Scene dintr-o căsnicie, regia Ingmar Bergman
Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published