Când am început să citesc Anna Karenina, am realizat că uitasem cât de bine scriu rușii. În perioada primei tinereți mi-am făcut ucenicia cu Tolstoi, Turgheniev, Cehov și Dostoievski. Țin minte că a fost copleșitoare întâlnirea cu clasicii ruși. Acum se pare că a sosit vremea unor (re)citiri, (re)interpretări, (re) poziționări. Așadar la clubul nostru, fiind aleasă Anna Karenina cartea lunii, am purces cu entuziasm la (re)lectura ei: două volume, însumând aproape 700 de pagini.
O frescă a societății ruse
Cu Anna Karenina, patriarhul literaturii ruse Lev Tolstoi (1828-1910), realizează o frescă a societății la sfârșitul secolului al XIX-lea. În această operă de largă respirație m-am simțit pur și simplu cufundată în diferite medii sociale; nobili, funcționari, militari, aristocrați, mujici, peste 150 de personaje populează cartea. Acțiunea balansează între orașul cu baluri, alegeri locale sau curse și satul cu muncile sale ciclice ori cu vânătorile boierești. Am participat alături de eroii săi la evenimente esențiale din viața lor: nașterea, căsătoria, adulterul, moartea.
O iubire tragică
Anna Karenina, soția unui înalt funcționar guvernamental, trăiește o intensă poveste de dragoste cu contele Aleksei Kirillovici Vronski, ofițer în armata imperială rusă. Treptat, piedici impuse de societatea conservatoare, dar și procesele de conștiință ale femeii, degradează relația celor doi iubiți; totul se transformă într-o obsesie pentru Anna, care-și pune capăt zilelor. Povestea tragică a celor două personaje principale se coagulează și prin intermediul unor fire narative secundare, în care evoluează rude, prieteni, cunoscuți. Lev Tolstoi creează tabloul unei lumi vii, cu figuri autentice mânate de sentimente, prejudecăți și vicii.
Filtrul valorilor morale
Privind romanul prin filtrul valorilor morale pe care le transmite, am observat accentul pe care autorul îl pune pe importanța familiei, a devotamentului și a responsabilității conjugale. Anna și Vronski trăiesc o pasiune mistuitoare, blamată de societate; prin adulterul la care Anna este părtașă, ea își distruge familia, reputația și în cele din urmă viața. Pasiunii distrugătoare a celor doi protagoniști i se opune iubirea adevărată bazată pe respect, sinceritate și dăruire, întruchipată de cuplul Konstantin Levin și Kitty Șcerbaskaia.
Autorul pune în oglindă două căsnicii – a lui Karenin cu Anna, versus cu cea formată din Kitty și Levin. Mariajul dintre trântorul Stiva Oblonski și blajina Dolly se dovedește puternic fisurat, bazat pe înșelătoriile, egoismul profund, lipsa de responsabilitate a soțului și slăbiciunea plus compromisurile consoartei sale.
În căutarea sensului vieții
Personajul Levin, în care am văzut un alter ego al autorului, m-a înduioșat prin strădaniile sale de a da un sens vieții. El citește filosofie, are dezbateri cu prietenii despre credință și binele comunității, meditează și chiar lansează experimente sociale. Totul din nevoia profundă de a da un sens moral și spiritual existenței sale. În tot marasmul care îmbibă atmosfera romanului, am găsit liniștitor că Levin își află împăcarea în natură, la munca câmpului și în dragostea pentru soție și căminul său.
Cinstea, o „pasăre rară”
Cinstea reprezintă o „pasăre rară” în lumea „bună”. Anna Karenina dezvăluie cu asupra de măsură ipocrizia lumii mondene ruse. Societatea acceptă păcatul lui Vronski, dar o respinge pe Anna, femeia adulteră. Lev Tolstoi critică acest dublu standard moral aplicat în saloanele din Moscova sau Sankt Petersburg. Totuși, un fir de lumină apare prin Levin, caracterizat prin onestitate și altruism. El își găsește „pacea inimii” în comuniune cu natura și cu muncile pământului. În acest fel, Tolstoi sugerează că adevărata fericire vine din armonia omului cu munca, natura și semenii săi.
„Cu cât cosea Levin, cu atât mai des veneau acele clipe de uitare când brațele nu mișcau coasa, ci coasa purta după ea trupul plin de viață, conștient numai de aceasta… și munca ritmică și exactă se făcea ca de la sine, pe negândite, ca prin farmec. Erau clipele cele mai fericite.”
Dacă Anna Karenina se dovedește o meditație morală profundă asupra familiei, iubirii și sensului existenței, nu-i mai puțin adevărat că ea ne dezvăluie și o radiografie a societății rusești în toate straturile ei.
O societate în transformare
După reformele din 1861, prin care s-a abolit iobăgia, Rusia trecea prin profunde transformări: de la o societate feudală la una modernă. Prin intermediul eroilor săi Tolstoi dezvăluie conflicte de mentalitate specifice epocii – între vechiul stil de viață al aristocrației retrograde și noile preocupări legate de agricultură, administrație, educație și sănătate. În acest sens e edificatoare încercarea lui Levin de a crea un model nou de relație mujici-nobili, model bazat pe respect și muncă cinstită.
Autorul se arată necruțător față de superficialitatea și ipocrizia lumii mondene. Aparența bate esența, importantă se dovedește reputația, imaginea proiectată în societate. Oblonski, Karenin, prințesa Betsy trăiesc într-o lume a convențiilor unde se vorbește despre iubire și onoare, dar unde contează vanitatea și interesul material. În această lumină, viața de familie nu e decât o oglindă a vieții sociale. Imaginea pe care Anna Karenina o oferă asupra claselor privilegiate e dezolantă. Implicarea ei în viața administrativă, socială și politică se bazează pe interese materiale și satifacerea orgoliului exacerbat.
Problema slavă
Semnificativă în acest sens devine „problema slavă”, tratată cu sarcasm în ultimul capitol al cărții. Despre ce e vorba? În anii 1875-1876, revoltele izbucnite în mai multe țări din Balcani contra Imperiului Otoman au declanșat indignarea opiniei publice. În același timp, în rândul politicienilor, intelectualilor și jurnaliștilor ia amploare curentul panslavist, ce propăvăduia misiunea istorică a Rusiei de a proteja popoarele slave, de religie ortodoxă din Balcani.
Ca urmare, opinia publică a pus presiune în favoarea declanșării unui război împotriva Imperiului Otoman; societățile caritabile au apărut ca ciupercile după ploaie, organizând pentru voluntarii sârbi și bulgari manifestări care alimentau acest entuziasm. Tolstoi surprinde atmosfera exaltată alimentată de comitete și comisii, în care tineri ca Vronski, aristocrați sau intelectuali, se înrolează ca voluntari pentru „cauza slavă”. Autorul privește cu scepticism entuziasmul războinic și idealizarea pseudo-romantică a acestuia. Fervoarea panslavă, ce se întinde ca o pecingine, devine în roman un simptom al unei societăți dezorientate moral și politic.
Realism psihologic
Toate aceste paliere – moral, social, politic, spiritual – se coagulează în romanul lui Tolstoi. Ele se leagă prin consistența personajelor și a relațiilor dintre ele, atât de profund descrise în stilul realismului psihologic. Mi-a plăcut că pe parcursul narațiunii personajele evoluează, se transformă. Anna, Karenin, Vronski, Levin și nu numai ei, s-au schimbat parcă sub ochii mei, lăsând impresia unor suflete vii, frământate. După întâmplări care pun la încercare legătura amanților, în străinătate, Anna „se simțea nepermis de fericită… Conștiința că-l stăpânea [pe Vronski] deplin o bucura mereu.” La revenirea în Rusia, coeziunea cuplului se fisurează. Eroina, însingurată, se îndoiește de sentimentele partenerului său. Zbuciumul sufletesc al Annei evoluează într-un crescendo către deznodământul fatal.
„Moartea i se înfățișă în minte, limpede și viu, ca singurul mijloc de a redeștepta în inima lui dragostea pentru ea, de a-l pedepsi și de a câștiga izbânda în lupta pe care o ducea împotriva lui duhul cel rău, încuibat în inima ei. Acuma îi era totuna să plece ori nu la Vozdvijenskoe, să obțină ori nu divorțul din partea soțului. Nu mai avea nevoie de nimic. Lucrul de căpetenie era să-l pedepsească.”
Prietenia Levin-Oblonski
Interesantă mi s-a părut prietenia dintre Levin și Oblonski, pe care am căutat să o descifrez. Idealistul și parazitul social, două caractere atât de diferite – cum a făcut autorul această legătură atât de credibilă și într-un fel, luminoasă? Aici intervine măiestria lui Tolstoi, desigur. Relația ni se dezvăluie la început ca fiind bazată pe o afecțiune veche și amintiri comune din studenție. Întâlnirile celor doi tineri bărbați ne arată că deși ei duc două tipuri diferite de existență morală și socială, se completează reciproc. Însă cel mai important mi se pare că, în ciuda diferențelor ei se respectă și se tolerează reciproc.
Pasiunea comună pentru vânătoare îi apropie pentru că fiecare devine mai natural în această activitate, care estompează deosebirile morale și sociale. Totuși pe când Levin vede în vânătoare o reconexiune cu natura, pentru Oblonski aceasta reprezintă o altă formă de divertisment.
În loc de concluzie
Anna Karenina a fost pentru mine o carte frumoasă, plină de miez, minuțios lucrată artistic. De altfel, autorul era renumit prin insistența cu care crea noi versiuni ale operelor sale. Început în anul 1873, romanul a fost publicat în 1877 după numeroase revizuiri. Tolstoi s-a dovedit maestru nu doar în descrierea vieții de salon, ci și în pictarea scurgerii anotimpurilor, a lucrărilor câmpului, a farmecului naturii rustice. Considerat „cel mai cinematografic” roman al lui Lev Tolstoi, Anna Karenina a cunoscut numeroase ecranizări. Dintre toate m-am oprit la cea realizată în 1967 în regia lui Aleksandr Zarhi, cu Tatiana Samoilova (Anna), Vasili Lanovoi (Vronski), Nikolai Grițenko (Karenin), Iuri Iakovlev (Stiva Oblonski). Mi-au plăcut actorii, picturalitatea peisajelor rurale, măiestria filmării primului bal al tinerei Kitty, forța și suspansul degajate de cursele de cai. Concluzia, cartea rămâne o capodoperă, iar filmul un rezumat onest!
