Am aflat de Hervé Le Tellier anul trecut cu ocazia unei succinte documentări despre laureații Premiului Goncourt. De formație matematician, apoi jurnalist, Hervé Le Tellier (n. 1957) a devenit cunoscut drept autor de romane, nuvele, poezii și teatru. Știu că atunci mi-a atras atenția apartenența sa la OuLiPO (ouvroir de littérature potentielle), un grup de amatori de literatură și de matematicieni, al cărui președinte a devenit în 2019.
Anomalia, roman compozit
Revenind la Premiul Goncourt, acesta i-a fost acordat scriitorului în 2020 pentru 𝐴𝑛𝑜𝑚𝑎𝑙𝑖𝑎, cartea despre care voi face vorbire în cele ce urmează. Surprinzător prin arhitectura sa, romanul îmbină elemente de thriller, science-fiction și ficțiune psihologică. 𝐴𝑛𝑜𝑚𝑎𝑙𝑖𝑎 e alcătuită din trei mari capitole, fiecare cuprinzând mai multe „tablouri”, pe structura 13-9-13. În primul capitol, „La fel de negru precum cerul”, Hervé Le Tellier face zigzag pe axa timpului între martie-iunie 2021, purtându-ne de la New York la Paris, de la Philadelphia la Lagos în Nigeria, de la Universitatea Princeton la Mumbai, în India. Ca într-un puzzle își fac apariția o serie de personaje între care, aparent, nu există nicio legătură; și totuși, lectorul atent poate descoperi unul-două elemente unificatoare…
Anomalia, element unificator
Cititorul începe să se mai limpezească când este introdus un tandem de oameni de știință (Tina și Adrian), confruntat cu o situație excepțională ce afectează traficul aerian, o anomalie. Aceasta constituie elementul central prin care structura compozită a cărții este unificată. Situația se dovedește extrem de gravă, astfel încât o armată de specialiști de top e pusă în mișcare pentru a elucida misterul unui fenomen natural unic și implicațiile sale.
„Tina și Adrian au preferat să stea unul lângă altul, pentru a înfrunta împreună o mulțime de generali înstelați, femei și bărbați din toate agențiile imaginabile, cu numele și referințele lor notate pe plăcuțe de plexiglas. Pe lângă FBI și Apărare, mai sunt și Afacerile Externe, US Air Force, CIA, NSA, FAA și multe alte sigle de care Miller nu a auzit niciodată. El și Tina au și ei dreptul la titlurile lor, prenume și nume, deasupra unui «Massachusetts Institute of Technology», unde niciunul nu mai lucrează.”
Straturi consistente
În capitolele doi și trei ritmul acțiunii se accelerează, astfel încât cititorului îi vine greu să lase cartea din mână. Dar dacă nu ne lăsăm înșelați de suspans și tensiune, atunci putem descoperi și alte straturi mai consistente în 𝐴𝑛𝑜𝑚𝑎𝑙𝑖𝑎. Descoperim un roman polifonic, în care naratorul îmbrățișează pe rând perspectivele diferite ale personajelor sale diverse. Le Tellier mânuiește cu aplomb un condei de fin observator al stărilor sufletești și al motivațiilor interioare ale protagoniștilor. Pe de altă parte, autorul scoate bisturiul atunci când analizează birocrația sau radiografiază discrepanțele materiale și social-politice dintr-o țară africană. Atât la nivel micro, când investighează interiorul personajelor, cât și la nivel macro, când panoramează zone mai largi ale societății, nu lipsește umorul, ironia, chiar sarcasmul.
„După câte știe el, niciunul dintre evenimentele prevăzute prin protocoalele «probabilității limitate» nu a perturbat vreodată traficul aerian: nici sosirea extratereștilor, căreia îi sunt alocate trei protocoale – «Întâlnire de gradul trei», «Războiul luminilor», «Intenție necunoscută» – de fiecare dată cu o duzină de variante, inclusiv Godzilla, pentru a-i face pe plac Tinei; nici invazia aeriană a zombilor și a altor vampiri – sau a oricărei epidemii aerobe fulgerătoare, cum ar fi febra hemoragică de tip Ebola sau un coronavirus – prevăzută în alte cinci protocoale; în ceea ce privește ipoteza unei inteligențe artificiale malefice care să preia controlul traficului – indiferent dacă acționează autonom, protocol 29, sau ghidat de la distanță de o putere străină, protocol 30 -, asta nu s-a mai întâmplat încă, cu toate că e din ce în ce mai plauzibil.”
Eko Atlantic, o insulă artificială în apele oceanului, un soi de Dubai artificial, reprezintă proiectul unui „castel fortificat” pentru superbogații Africii. Privirea lucidă asupra prezentului generează reflecții amare pe seama viitorului.
„Și știți ce e cel mai rău? Că asta e lumea de mâine. Am aruncat prosopul, am abandonat lupta, încercăm să stăm fiecare la locul lui și totuși nimeni nu va fi salvat. Nu Lagos se îndepărtează de civilizație, ci noi toți, peste tot, ne apropiem de Lagos.”
Victor Miesel, vectorul metaficțiunii
În 𝐴𝑛𝑜𝑚𝑎𝑙𝑖𝑎 am identificat și câteva elemente metaficționale, introduse prin intermediul personajului scriitor Victor Miesel. El scrie un manuscris intitulat chiar 𝐴𝑛𝑜𝑚𝑎𝑙𝑖𝑎, ce devine astfel o carte care se oglindește într-o altă carte. Textul lui Le Tellier pare conștient de propriile mecanisme narative, autorul alternând diverse registre, identificate prin convenții specifice fiecărui tip de discurs. Regăsim, spre exemplu, mărcile unui roman de speculație științifică: ipoteze științifice, cu explicații tehnice și referințe la teorii sau experimente; extrapolarea unui fenomen care e dus spre consecințele sale posibile din viitor; dileme filosofice legate de identitate, cunoaștere umană, dimensiunile realității.
Așa cum am arătat, stilul autorului combină suspansul cu umorul și reflecția filozofică, ceea a făcut ca lectura să fie atât captivantă, cât și stimulatoare intelectual. Cartea (în traducerea Mădălinei Ghiu) merită citită pentru modul ingenios în care îmbină divertismentul narativ cu întrebări profunde despre condiția umană. Perspectiva (cu spoilere) a criticului Mihai Iovănel o găsiți pe site-ul scena9.ro.
De aici se poate cumpăra cartea