Au revoir les enfants

Săptămâna aceasta m-am oprit asupra unui film semnat de francezul Louis Malle (1932-1995) – Au revoir les enfants. Argumentul: de multe ori fiind pusă în situația de a alege între un film clasic și unul realizat recent, înclin spre prima variantă deoarece am observat că efectul satisfacției estetice este aproape sigur garantat.

Louis Malle și-a făcut ucenicia ca asistent al lui Robert Bresson, apoi cameraman și co-regizor împreună cu exploratorul Jacques Yves Cousteau la realizarea documentarului subacvatic Le monde du silence (câștigător în 1956 al premiului Palme d’or la Festivalul de film de la Cannes). În calitate de scenarist, regizor și producător a continuat să lucreze până la sfârșitul vieții sale filme de lung metraj cu teme controversate, documentare și seriale pentru televiziune.

Amintirea unui incident din vremuri întunecate

Creat la sfârșitul deceniului opt al secolului trecut, Au revoir les enfants s-a bucurat de numai puțin de șapte premii César (1988) și un Leu de Aur (1987). Filmul are ca sursă de inspirație un eveniment traumatizant pe care autorul l-a trăit la vârsta de 12 ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și evident, reprezintă o versiune romanțată a incidentului.

Povestea

În 1944 în Franța ocupată, Julien Quentin (alter egoul autorului) și fratele său sunt trimiși la un internat catolic din mediul rural. Descendent al unei familii burgheze, isteț și educat, Julien e apreciat atât de colegi, cât și de profesori.

Sosirea unui elev nou, Jean Bonnet, retras și mai ales inteligent și sensibil, pune oarecum în pericol poziția de lider a lui Quentin, iar între cei doi băieți apar fricțiuni. Curând curiosul Julien va descoperi secretul colegului său de dormitor. O întâmplare neobișnuită petrecută la un concurs în pădure îi apropie pe cei doi băieți, care devin buni prieteni. Julien se dovedește  ignorant în problema evreilor, însă în curând va înțelege de ce soarta îl va separa pentru totdeauna de colegul său.

Epitaful inocenței

Un experimentat critic american, Rita Kempley (a scris 25 de ani cronică de film pentru Washington Post), a numit Au revoir les enfants un „epitaf al inocenței”. Într-adevăr, autorul urmărește cu înțelegere procesul maturizării lui Julien, atingând teme precum prietenia, trădarea și discriminarea de rasă. În timpul vizionării m-am întrebat dacă e posibil ca o simplă privire a lui Jean să-l indice pe Jean, evreul căutat de naziști; ulterior aveam să aflu că Louis Malle, la 40 de ani de la acest incident încă se simțea vinovat pentru arestarea prietenului său.

Finalul filmului reprezintă o trezire dureroasă a conștiinței realității atât pentru Julien, cât și pentru colegii săi, care onorează cu un simplu salut pe directorul școlii, părintele Jean, cel care a ales cu riscul vieții curajul de a ascunde persoane nevinovate.

Autentic, empatic, sensibil

Au revoir les enfants degajă autenticitate, empatie și multă sensibilitate. Autenticitatea vine din evocarea vieții la internat cu jocurile, farsele crude ale școlarilor, curiozitățile specific masculine sau raidurile aeriene pe care băieții le tratează copilărește „à la légère”. Atmosfera încorsetată a epocii e redată, spre exemplu, și în scena de la restaurant, unde aparatul de filmat știe să dezvăluie starea și poziția adulților, dar și a copiilor; de la o discuție generală și aparent nevinovată se trece la un moment tensionat, care cere rezolvare imediată.

O altă scenă memorabilă se petrece în pădure, când Julien și Jean se rătăcesc, pentru a fi găsiți apoi de o patrulă germană. Surprinzător, acești nemți nu sunt prezentați aici ca niște brute, ci au o reacție normală de adulți care protejează niște copii speriați. Louis Malle nu îngroașă, nu exagerează, nu șarjează, ci pare că dorește să ne transmită povestea într-un mod cât mai pur, obiectiv chiar, însă nu rece și sec.

Interpreții

Interpreții Gaspar Manesse (Julien Quentin) și Raphael Fejtö (Jean Bonnet) mi s-au părut perfecți în rolurile lor. Ei au trebuit să exprime o gamă variată de stări de la curiozitate și gelozie la nesiguranță, teamă și dezgust. Muzica lui Schubert și Saint-Saëns acompaniază într-un mod delicat tribulațiile eroilor.

Au revoir les enfants a fost un film care s-a adresat minții, dar mai ales sufletului, atins de emoționanta dramă semnată de Louis Malle.

Au revoir les enfants: Prietenii Jules și Jean
Gaspar Manesse (Julien Quentin) și Raphael Fejtö (Jean Bonnet)
Fișa filmului pe IMDb Am scris aici despre două filme semnate de Robert Bresson
Distribuiți, dacă v-a plăcut!

Lasă un răspuns

(*) Required, Your email will not be published