Curioasă să văd o docudramă de calitate, m-am oprit la filmul regizorului iranian Abbas Kiarostami, Close-up, realizat în anul 1990. După cum am aflat, într-o docudramă sunt dramatizate evenimente reale în care personajele se joacă pe ele însele, fără a se apela la actori profesioniști.
Un fapt divers
Abbas Kiarostami s-a inspirat dintr-un fapt divers citit într-o revistă, despre un bărbat ce i-a furat identitatea unui regizor. El se infiltrase într-o familie onorabilă pe care a convins-o să realizeze un film în propria-i casă, iar pe tinerii locatari să fie actori în roluri principale.
Hossain Sabzian este un om sărac, șomer, care nu-și poate întreține familia și căruia nimeni nu-i acordă atenție. Prezentându-se drept regizorul Mohsen Makhmalbaf, el intră în anturajul familiei Ahankhah, cu care împărtășește interesul pentru cinema. Sabzian își ia rolul în serios și propune gazdelor sale să participe la un film pe care îl va realiza în casa lor. Deoarece capul familiei are suspiciuni întemeiate privind identitatea lui Sabzian, el anunță poliția și Sabzian este arestat. Uzurpatorul este judecat pentru escrocherie și încercare de fraudă, iar procesul este filmat de Abbas Kiarostami (care apare și el în film).
Entuziasmat de acest filon faptic, regizorul Kiarostami își întrerupe proiectul la care lucra și reușește să-i convingă pe Hossain Sabzian, membrii familiei Ahankhah și Mohsen Makhmalbaf să joace în filmul său, pe care-l intitulează Close-up.
Abordare neobișnuită
În reconstituirea evenimentelor întâmplate la sfârșitul anilor ’80 din secolul trecut, Abbas Kiarostami are o abordare originală. Filmul începe cu o lungă călătorie cu mașina a reporterului Farazmand care însoțește doi polițiști la locuința Ahankhah, pentru arestarea lui Sabzian. Este un prilej pentru a deschide o fereastră către lumea Teheranului din anii tulburi post-revoluționari (în 1979 a avut loc în Iran Revoluția islamică). Ajunși la destinație, spectatorul e lăsat să-și imagineze ce se întâmplă în locuință, în timp ce camera îl urmărește pe șoferul de taxi în niște acțiuni aparent banale, dar cu ecou în finalul filmului.
Procesul, condus de un judecător cu turban, îi oferă ocazia lui Sabzian să-și explice acțiunile. Intervențiile sale chestionează spectatorul despre dreptate, inechitate socială și identitate personală. Prin intermediul personajului principal pasionat de film, Kiarostami transmite reflecțiile proprii despre puterea binefăcătoare a cinematografiei. În viziunea sa, regizorul trebuie să fie modest, umil, să descrie greutățile și suferințele oamenilor. De aceea Sabzian îl apreciază pe regizorul Makhmalbaf și îi fură identitatea!
Close-up, această poveste adevărată, reflectează în mod strălucit despre respect, demnitate și dragoste pentru cinema.
Prezentarea filmului pe IMDbA Separation – Un film iranian de Oscar